Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 februarie 2008
procedural · respins
Ioan Corodan
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea literei c) a articolului 1 din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, republicată cu modificările ulterioare, în sensul dobândirii calității de veteran de război și de către persoanele care au activat în armata română, în spatele frontului, la Primul sau Al Doilea Război Mondial, fiind mobilizate pe loc, prin ordin militar, și care au avut o contribuție importantă în război, prin munca lor calificată, pentru asigurarea tehnicii de luptă aeriană, terestră și navală.
Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital ne-a transmis un aviz negativ, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări, un aviz favorabil, fără amendamente, iar Consiliul Legislativ a transmis aviz favorabil.
În ședința din 4 decembrie 2007, în prezența reprezentanților Ministerului Apărării, Comisia pentru muncă, familie și protecție socială a luat în dezbatere propunerea legislativă și a hotărât, în unanimitate, să adopte raport de respingere.
În consecință, supunem spre dezbatere și aprobare acest raport.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.