Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 aprilie 2011
procedural · retras
Ioan Chelaru
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Trecem la punctul 3 din ordinea de zi: Informare privind scrisorile Președintelui României referitoare la:
– participarea României cu forțe și mijloace la misiunea de impunere a unui embargo asupra armelor (Arms Embargo) împotriva Libiei (cu 2 ofițeri de stat major și o Fregată clasa T22R – 205 militari);
– participarea României cu forțe la misiunea NATO de instruire a forțelor afgane de poliție, NATO Training Mission în Afganistan/NTM-A (cu 66 de jandarmi);
– punerea la dispoziția forțelor aeriene ale Statelor Unite ale Americii a unor facilități, în vederea dislocării și operării pe aerodromuri din țara noastră a unor aeronave destinate realimentării în aer, utilizate în operația de impunere a Rezoluției Consiliului de Securitate ONU nr. 1973/2011 privind Libia.
## Stimați colegi,
Potrivit Legii nr. 42/2004 privind participarea forțelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român, Președintele României informează Parlamentul că a aprobat participarea României cu forțe și mijloace la misiunea de impunere a unui embargo asupra armelor împotriva Libiei (cu 2 ofițeri de stat major și o fregată – 205 militari), precum și participarea României cu forțe la misiunea NATO de instruire a forțelor afgane de poliție, NATO Training Mission în Afganistan/NTM-A (cu 66 de jandarmi).
De asemenea, potrivit Legii nr. 268/2006 pentru ratificarea Acordului dintre România și SUA privind activitățile forțelor SUA staționate pe teritoriul României și Legii nr. 291/2007 privind intrarea, staționarea și desfășurarea de operațiuni sau tranzitul forțelor armate străine pe teritoriul României, Președintele României informează Parlamentul că a aprobat punerea la dispoziția forțelor aeriene ale SUA a unor facilități, în vederea dislocării și operării pe aerodromurile din țara noastră a unor aeronave destinate realimentării în aer, utilizate în operațiile de impunere a Rezoluției Consiliului de Securitate ONU nr. 1973/2011 privind Libia.
Este o notă pe care, conform regulamentului, eram obligat să o aduc la cunoștința plenului Senatului.
Trecem la punctul 4 din ordinea de zi, Proiectul de hotărâre privind modificarea și completarea Regulamentului Senatului.
Îl rog pe președintele Comisiei pentru regulament, domnul senator Constantin Dumitru, să ia cuvântul.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.