Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·30 martie 2002
procedural · respins
Alexandru Athanasiu
Discurs
Trecem la urm„torul punct din ordinea de zi — proiectul de Lege pentru modificarea ∫i completarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea ∫i funcþionarea instituþiei Avocatul Poporului.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 44/30.III.2002. Invit pe domnul profesor Muraru, avocatul poporului, s„ ia loc Ón banca iniþiatorului.
V„ rog s„ prezentaþi pe scurt.
## **Domnul Ioan Muraru —** _avocatul poporului_ **:**
## Domnule pre∫edinte,
Avocatul poporului susþine propunerea legislativ„ care a fost votat„ la Camera Deputaþilor, propunere legislativ„ prin care se aduc unele perfecþion„ri instituþiei Avocatul Poporului, ca urmare a experienþei dob‚ndite p‚n„ acum.
Aceste modific„ri privesc Ón primul r‚nd o definire mai clar„ a locului Avocatului Poporului Ón sistemul constituþional, se aduc anumite perfecþion„ri privind primirea scrisorilor, Ón sensul c„ nu vor putea fi luate Ón seam„ scrisorile care privesc fapte ce s-au produs cu mai mult de un an Ónainte de data Ónregistr„rii.
Exist„, de asemenea, un text care regleaz„ mai bine relaþia dintre avocatul poporului ∫i autorit„þile judec„tore∫ti, Ón sensul c„ se d„ dreptul avocatului poporului de a sesiza nu doar ministrul justiþiei, ci ∫i pre∫edintele instanþei, Ón m„sura Ón care anumite probleme sunt de competenþa avocatului poporului, iar rezolvarea este de competenþa autorit„þilor judec„tore∫ti. De asemenea, se d„ dreptul avocatului poporului de a prezenta un punct de vedere Curþii Constituþionale, Ón cazul Ón care se judec„ excepþii de neconstituþionalitate care privesc drepturile fundamentale.
De asemenea, se prevede posibilitatea avocatului poporului de a prezenta un punct de vedere Parlamentului ∫i Guvernului atunci c‚nd actele normative ce urmeaz„ a fi adoptate se refer„ la drepturile ∫i libert„þile cet„þenilor — o prevedere foarte important„, care va rezolva ∫i foarte multe propuneri care se fac Ón leg„tur„ cu organizarea ∫i funcþionarea avocatului poporului; o propunere foarte important„ prive∫te posibilitatea realiz„rii, organiz„rii de birouri teritoriale (aceasta va permite avocatului poporului s„ acþioneze uniform pe Óntreaga þar„); ∫i, de asemenea, sunt c‚teva propuneri care privesc bugetul avocatului poporului — regulile de aici sunt identice cu regulile de la Curtea Constituþional„, asemenea reguli permit o mai bun„ fundamentare a bugetului instituþiei, dar, Ón acela∫i timp, d„ ∫i mai mult„ credibilitate bugetului aprobat.
Repet, avocatul poporului susþine aprobarea acestui proiect ∫i sper„m Ón votul dumneavoastr„ afirmativ.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.