Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 mai 2002
procedural · respins
Alexandru Athanasiu
Discurs
Trecem la urmãtorul punct al ordinii de zi, proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 29/2000 privind sistemul naþional de decoraþii al României.
Vã rog, din partea iniþiatorului, domnul secretar de stat Encuþescu.
## **Domnul Sorin Encuþescu** Ñ _secretar de stat în Ministerul Apãrãrii Naþionale_ **:**
## Domnule preºedinte,
## Doamnelor ºi domnilor senatori,
Medalia ”Crucea Comemorativã a celui de-al Doilea Rãzboi Mondial, 1941Ñ1945Ò a fost instituitã prin Legea nr. 68/1994 ºi se acordã tuturor veteranilor de rãzboi.
Din pãcate, prin Legea nr. 29/2000 privind sistemul naþional de decoraþii al României a fost menþionatã decoraþia respectivã, însã denumirea a fost modificatã prin eliminarea din cuprinsul acesteia a referirii la anii 1941Ñ1945.
Pânã în prezent, medalia a fost acordatã unui numãr de peste 300.000 de veterani de rãzboi ºi, din estimãrile fãcute împreunã cu asociaþiile veteranilor de rãzboi, mai trebuie conferitã unui numãr de aproximativ 35.000 de persoane.
Brevetele ºi însemnele aferente medaliei au fost confecþionate atât pentru cei decoraþi pânã în prezent, cât ºi pentru cei care urmeazã sã primeascã aceastã distincþie. Practic, prin aceastã lege, prin propunerea noastrã se înlãturã o eroare materialã ºi în acelaºi timp se previne acordarea de cheltuieli suplimentare de la bugetul de stat, de peste 800 de milioane de lei, pentru confecþionarea unor noi medalii, întrucât cele cu denumirea modificatã ar deveni inutilizabile.
De aceea, vã rugãm sã acordaþi votul dumneavoastrã favorabil proiectului de Lege pentru modificarea Legii nr. 29/2000 privind sistemul naþional de decoraþii al României.
Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.