Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·19 iunie 2019
oath taking · adoptat tacit
Șerban Constantin Valeca
Validarea unor mandate de senator și depunerea jurământului de credință față de țară și popor
Discurs
Trecem la următorul punct nou-introdus, Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local (L218/2019).
Declar deschise dezbaterile generale. Dau cuvântul inițiatorului, dacă este cazul. Nu este.
Dau cuvântul reprezentantului Guvernului, pentru prezentarea punctului de vedere, domnul Ion Ghizdeanu, președintele Comisiei Naționale de Prognoză. Microfonul 8, vă rog.
## **Domnul Ion Ghizdeanu** _– președintele Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză_ **:**
## Mulțumesc, domnule președinte.
Proiectul de lege are în vedere, în principal, includerea în categoria lucrărilor care fac obiectul legii menționate, respectiv Legea nr. 255/2010, a categoriei de lucrări care fac obiectul modernizării și dezvoltării de proiecte de investiții strategice, inclusiv cele realizate în parteneriat public-privat.
Guvernul susține adoptarea acestei inițiative legislative, cu observații și propuneri. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.