Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 mai 2003
other
Cornel B„doiu
Discurs
Trei aspecte sunt vizate de acele amendamente. Unul legat de preg„tirea, Ón sensul de a fi respins, adic„ eliminat, altul, de ce s„ dea autorizarea pre∫edintele, ∫i al treilea, o singur„ dat„ s„ se poat„ da o autoriza ˛ ie pentru interceptarea acestor convorbiri.
A∫ vrea s„-i amintesc domnului Boc c„, Ón materia infrac ˛ iunilor contra siguran ˛ ei statului, de regul„ se fac acte preparatorii, care, dac„ nu sunt interceptate din vreme, dup„ aceea nu avem dec‚t s„ constat„m c„ infrac ˛ iunea a fost comis„. ™i aici Ó ˛ i enum„r, drag„ Emile, infrac ˛ iunile contra reprezentantului unui stat str„in. Dac„ tu vrei s„ elimin„m posibilitatea de a preveni comiterea unei infrac ˛ iuni contra unui reprezentant de stat str„in, eu sunt de acord cu tine. Dar cred c„ nu o s„ fii de acord!
Œn ce prive∫te amendamentul cum c„ aceast„ autoriza ˛ ie ar trebui dat„ de c„tre instan ˛ „, ∫i nu de c„tre pre∫edinte, v„ aduc dou„ contraargumente: s„ nu uit„m c„ este vorba de faza premerg„toare chiar urm„ririi penale ∫i, ca atare, cu at‚t mai mult trebuie asigurat secretul ∫i mai ales este vorba de celeritate.
Œn ce prive∫te ideea ca autoriza ˛ ia s„ fie acordat„ doar pentru 30 de zile, Ón opinia mea este gre∫it„, gre∫it este ∫i amendamentul care a trecut prin comisie, care limiteaz„ aceast„ autoriza ˛ ie doar la 4 luni. De parc„ dup„ 4 luni cel care Óncearc„ s„ atenteze la via ˛ a, de pild„, a unui reprezentant al unui stat str„in s-ar opri ∫i ar a∫tepta s„ mai treac„ nu ∫tiu c‚t timp ∫i iar ar Óncerca.
Œn opinia mea — ∫i eu am un amendament acolo, domnule pre∫edinte, v„ rog s„-l observa ˛ i, la 91[1] —, dup„ alin. 4 doresc s„ se elimine sintagma îdurata maxim„ a Ónregistr„rilor autorizate este de 4 luni“. Nu-∫i are rostul, pentru c„ autoriza ˛ ia — ∫i Ministerul de Justi ˛ ie v„ rog s„ m„ combat„ dac„ are argumente —, autoriza ˛ ia se d„ doar Ón situa ˛ ia Ón care sunt date ∫i indici temeinici ∫i concre ˛ i cu privire la preg„tirea sau s„v‚r∫irea unei infrac ˛ iuni. ™i, mai departe, ini ˛ iatorul spune a∫a: îŒn ipoteza Ón care dispar astfel de temeiuri, procurorul sau instan ˛ a ridic„ m„sura“.
™i atunci, eu v„ Óntreb, ce rost are s„ o reduc numai la 4 luni? Logic este ca ea s„ existe c‚t timp exist„ pericolul c„ se preg„te∫te comiterea unei infrac ˛ iuni.
V„ mul ˛ umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.