Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 octombrie 2008
procedural · adoptat tacit
Doru Ioan Tărăcilă
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Domnule președinte, Stimați colegi,
Eu cred că am înțeles bine propunerea pe care ne-ați făcut-o atunci când am acceptat să pornim la drum pe un vot deschis, cu acordul tuturor grupurilor parlamentare, având în vedere cvorumul extrem de apropiat de limita prin care putem adopta o lege organică, și am înțeles că am convenit că supunem la vot doar acele proiecte de lege organice pentru care există consensul grupurilor parlamentare, și acele legi pentru care cel puțin un grup se pronunță împotriva lor nu vor fi supuse la vot datorită limitei de cvorum pe care o avem. Suntem în cvorum, dar nu putem...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.