Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 februarie 2011
Declarații politice · adoptat tacit
Marius Rogin
Discurs
## „Trilaterala de la Weimar”
Cu ocazia primei reuniuni a Trilateralei de la Weimar, desfășurată în decursul săptămânii trecute, după aproape patru ani de întreruperi, Germania, Franța și Polonia s-au pronunțat pentru intensificarea cooperării în domeniul apărării și culturii și, totodată, pentru invitarea Președintelui Rusiei la viitorul summit. Aceste convorbiri au debutat în 1991 la Weimar, având drept obiectiv și pregătirea primirii Poloniei în Uniunea Europeană.
La acest eveniment au participat: Președintele Poloniei, Bronislav Komorovski, avându-i la dreapta și la stânga sa pe cancelarul Angela Merkel și pe Președintele Franței, Nicolas Sarkozy. Germania și Franța, puternicul tandem european, nu au dus nicicând lipsă de o atenție sporită. Acum însă – acesta fiind de altfel semnalul pe care doresc să-l transmită gazdele – și Polonia face parte din acest grup select. Sarkozy, care nu este deloc un susținător fervent al Trilateralei de la Weimar, n-a obosit totuși să vorbească despre importanța Poloniei pentru Europa: „Aș vrea să salut curajul și fermitatea de care a dat dovadă președintele Komorovski pronunțându-se pentru intensificarea cooperării cu Rusia”, a spus Sarkozy, apreciind importanța relațiilor Poloniei cu vecinii săi din răsăritul continentului. „Țările noastre, Franța, Germania și Polonia – a mai adăugat Nicolas Sarkozy – doresc, în cadrul Parteneriatului Estic, să intensifice colaborarea cu statele răsăritene.” Aceasta este o susținere clară a agendei președinției poloneze a Uniunii Europene, care va începe la 1 iulie. „Integrarea Europei de Est, în speță a Ucrainei, Republicii Moldova și a statelor caucaziene, reprezintă un punct important pe lista de priorități a președinției poloneze”, a subliniat la rândul său Bronislav Komorovski.
Acesta a mai spus că a discutat cu Angela Merkel și Nicolas Sarkozy despre obiectivele centrale ale președinției poloneze a Uniunii Europene și sub aspectul politicii de securitate și apărare. Mai exact, este vorba despre formarea unei trupe europene de intervenție, care să fie capabilă să acționeze până în anul 2013.
În cadrul convorbirilor franco-germano-poloneze s-a discutat și despre Pactul de competitivitate pentru statele zonei euro. Deși nu aparține încă acestei zone, Polonia a primit din partea cancelarului german invitația de a participa la acest proiect. „Polonia s-a dovedit a fi o țară dornică de reforme”, a apreciat Merkel. Totuși, a adăugat cancelarul, anumite probleme vor fi dezbătute și pe viitor numai de membrii spațiului euro.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.