Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 martie 2002
other · respins
Bogdan Nicolae Niculescu-Duv„z
Discurs
tru asigurarea punerii Ón aplicare a prevederilor legii.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 26/14.III.2002 Din fondul astfel constituit, s-au efectuat cheltuieli Ón urm„toarea ordine: a) plata desp„gubirilor cuvenite, Ón condiþiile prezentei legi, proprietarilor sau mo∫tenitorilor acestora. Preciz„m, cu aceast„ ocazie, c„, la v‚nzarea locuinþelor celor care le-au cump„rat, ace∫tia au achitat integral sau Ón rate numai contravaloarea construcþiei propriu-zise, f„r„ a pl„ti ∫i terenul aferent, iar, pe de alt„ parte, fo∫tilor proprietari sau mo∫tenitorilor acestora li s-au acordat desp„gubiri integral, ∫i nu numai pentru construcþii, ci ∫i pentru terenul aferent. b) Pl„þi pentru restituirea Ómprumuturilor contractate ∫i plata costurilor care decurg din aceste Ómprumuturi de stat. c) Construirea de locuinþe care s„ fie repartizate, cu prioritate, chiria∫ilor din apartamentele retrocedate ∫i care erau ocupate Ón comun cu fo∫tii proprietari, conform art. 5 alin. 3 din legea mai sus-menþionat„, de∫i suma obþinut„ din v‚nzarea locuinþelor nu a putut fi utilizat„ dup„ bunul plac, ci Ón condiþiile prev„zute de Legea nr. 112/1995, art. 13, ∫i care au fost amintite anterior.
La a doua problem„, Ón ceea ce prive∫te comparaþia f„cut„ Ón cea de a doua Óntrebare, Ón sensul c„ num„rul notific„rilor dep„∫e∫te num„rul persoanelor deposedate prin Decretul nr. 92/1950, este ∫i firesc c„ nu poate s„ coincid„ aceste cifre, deoarece, prin Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate Ón mod abuziv Ón perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, persoanele Óndrept„þite nu au solicitat numai imobile preluate prin decretul amintit, ci ∫i cele preluate abuziv prin alte acte normative, ca: imobile naþionalizate prin Legea nr. 119/1948 pentru naþionalizarea Óntreprinderilor industriale bancare, de asigur„ri miniere ∫i de transporturi, precum ∫i naþionalizate f„r„ titlu valabil, imobile preluate prin confiscarea averii ca urmare a unor hot„r‚ri judec„tore∫ti de condamnare pentru infracþiuni de natur„ politic„, imobile donate statului, dac„ s-a admis acþiunea Ón anulare sau Ón constatare a nulit„þii donaþiei printr-o hot„r‚re judec„toreasc„ definitiv„ ∫i irevocabil„, imobile preluate de stat pentru neplata impozitelor din motive independente de voinþa proprietarului sau cele considerate a fi fost abandonate, imobile preluate de stat Ón baza legii sau a altor acte normative nepublicate la data prelu„rii Ón îMonitorul Oficial“ sau Ón îBuletinul Oficial“, imobile preluate de stat Ón baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziþiilor ∫i care nu au fost restituite, orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. 1 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea public„ ∫i regimul juridic al acesteia, orice alte imobile preluate f„r„ titlu valabil sau f„r„ respectarea dispoziþiilor legale Ón vigoare la data prelu„rii, precum ∫i cele preluate f„r„ temei legal, prin acte de dispoziþie ale organelor locale ale puterii sau ale administraþiei de stat, imobile expropriate ∫i ale c„ror construcþii nu au fost demolate, construcþii expropiate demolate integral, iar terenul expropriat este ocupat parþial.