Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 mai 2012
Informare · Trimis la votul final
Iulian Iancu
Discurs
Mulțumesc, doamna președinte. Stimați colegi,
Avem în discuție o ordonanță extrem de importantă, cu care a fost sesizată Comisia pentru industrii și servicii în procedură de urgență.
Vreau să vă subliniez că atât Comisia juridică, de disciplină și imunități, cât și Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare, ambele, au avizat favorabil proiectul de lege, precum și Consiliul Legislativ.
Despre ce vorbim? Vorbim despre modificarea Legii energiei și Legii gazelor naturale, ca urmare a unificării celor două autorități: Autoritatea Națională în Domeniul Gazelor Naturale și cea în Domeniul Energiei Electrice, ca urmare a unui demers firesc, în urma evoluției pieței de energie, a sectorului energetic.
Însă, în acest moment, vorbim despre necesitatea acordării statutului de autonomie și independență acestei autorități, statut care, de data aceasta, i-l conferă abia acum acest act normativ, prin amendamentele aduse în cadrul comisiei.
În consecință, vom avea în România o autoritate de reglementare care se subordonează Parlamentului României, respectiv va raporta comisiilor de specialitate, atât din Senat, cât și din Camera Deputaților, Parlamentul va aproba numirea președintelui, vicepreședinților, comitetului de reglementare, care vor fi selectați numai din rândul specialiștilor din domeniul reglementat, cu o vechime de minimum 7 ani de zile, respectiv, în cazul președintelui și vicepreședinților, cu cel puțin 3 ani, pe lângă anii de vechime în domeniul reglementat, și în domeniul de conducere al sectorului.
De asemenea, au dreptul să-și stabilească – li s-a stabilit dreptul de a-și constitui un buget propriu, să-și stabilească regulamentul propriu. În consecință, vor avea salarii foarte bune, deci vor avea posibilitatea să selecteze cei mai buni experți din domeniu.
De data aceasta însă, având statut de autonomie, Camera Deputaților este primă Cameră sesizată. Actul normativ va fi înaintat la Senat, care devine Cameră decizională.
În urma dezbaterilor, membrii Comisiei pentru industrii și servicii propun plenului aprobarea actului normativ, cu amendamentele admise și respinse.
deopotrivă energiei electrice, gazelor naturale, energiei termice și eficienței energetice.
Cu alte cuvinte, nu putea să reglementeze doar Legea energiei electrice și domeniile, respectiv al gazelor naturale și al energiei termice.
Acesta este motivul pentru care noi, acum, vă supunem atenției doar Legea privind organizarea și funcționarea Autorității de Reglementare, noi fiind, în acest caz, datorită dobândirii statutului de autonom, primă Cameră, și Cameră decizională devine Senatul.
Cu alte cuvinte, nu există niciun impediment ca orice altă intervenție... deși textul de lege, așa cum l-ați văzut, este foarte bun, dar orice altă intervenție poate fi făcută la Senat.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .