Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 mai 2020
Informare · adoptat tacit
Bogdan Iulian Huțucă
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · propunere alternativă
- Voce
- —
Discurs
„Turismul românesc are nevoie de toată susținerea noastră!”
La fel ca toate celelalte state europene sau de pe alte continente, și România va fi una dintre țările afectate serios
din cauza crizei provocate de pandemia de coronavirus, cu consecințe negative în plan economic și social. În acest sens, Guvernul PNL a luat, încă din primele zile după instituirea stării de urgență, o serie de măsuri punctuale*, menite să-i susțină atât pe angajați, cât și pe angajatori* în aceste luni dificile.
În acest context al pandemiei, în care au fost sistate, la nivelul foarte multor țări, deplasările interne și externe în scop turistic și de agrement, unul dintre cele mai afectate sectoare ale economiei mondiale este cel al turismului, deoarece acesta nu și-a putut desfășura în niciun fel activitatea, prin moduri alternative, așa cum a fost cazul în alte domenii ale serviciilor. Este pentru prima dată de la încheierea celui de al Doilea Război Mondial când în aproape toată lumea nu s-a mai putut practica aproape deloc turismul.
De aceea, domeniul HoReCa are nevoie de toată susținerea pentru a-și putea reveni.