Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·30 septembrie 2014
Informare · informare
Dumitru Oprea
Discurs
Un comentariu la declarația anterioară. Se pare că, de zeci de ani, Ana avea și mere, avea și Abecedar. De un an, nu mai e nici Ana, nu mai sunt nici merele, nu mai este nici Abecedar. Halal educație!
Declarația mea poartă titlul „Premierul Ponta suferă de amnezie când vine vorba de redevențe”.
Declarațiile lui Victor Ponta în Statele Unite cu privire la exploatarea resurselor naturale readuc în actualitate ipocrizia fără seamăn pe acest subiect. În 2012, aceeași persoană, aflată pe atunci în opoziție, era virulentă la adresa premierului Ungureanu în legătură cu nivelul redevențelor percepute de România. Mai mult, a inițiat o moțiune de cenzură în care acuza Executivul PDL de servirea unor interese străine României și de vânzarea, în condiții inacceptabile, a bogățiilor naționale. În plus, pretindea că acel Guvern ar fi gestionat resursele țării în condiții de șantaj extern.
Dublul limbaj al lui Ponta se vede din nou, prin prisma declarațiilor făcute după o întrevedere cu reprezentanții a două mari companii americane. Astfel, a uitat brusc de discursul cu șantajiștii străini, anunțând că redevențele, din 2015, nu vor crește spectaculos, contrar propagandei sale anterioare, din 2012.
De fapt, când e sincer prim-ministrul? Când pe plan intern acuză că resursele țării sunt jefuite sau când declară că exploatarea resurselor de companii străine nu trebuie
descurajată? Era onest când pretindea că redevențele sunt prea mici sau atunci când se afișează ca adept al menținerii unui nivel cât mai scăzut al lor? Să-l luăm în seamă când își demonstrează veleitățile de populist pentru electoratul său sau când vorbește pe placul marilor corporații? Nu e greu să constați, a câta oară?, duplicitatea lui Victor Ponta în privința unor probleme fundamentale ale României.
Concluzia nu poate fi decât una singură: minciuna este resursa de aur a premierului, pe care o exploatează fără limite, în defavoarea națiunii.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.