„Un pas important către o Românie liberală, printr-o piață de capital pentru toți românii”
Anul trecut am depus, împreună cu deputați de la toate partidele democratice*, proiectul de lege care crește atractivitatea pieței de capital, prin simplificarea birocrației și a regimului fiscal pentru investitorii individuali la bursă. Proiectul de lege propune reducerea impozitului pe câștig din tranzacții de la 10% la 1% pentru titluri deținute mai mult de un an12, respectiv 3% pentru titluri deținute mai puțin de un an, implementarea unui sistem de reținere la sursă și eliminarea obligativității de declarare/compensare a pierderilor*
Stimularea cererii prin reducerea poverii fiscale și a birocrației pentru investitorii pe piața de capital vine în complementaritatea măsurilor de stimulare a ofertei pe bursă, asumate de România prin Programul național de redresare și reziliență: finalizarea listării unui pachet de până 15% din acțiunile Hidroelectrica până în al doilea trimestru din 2023, în cadrul măsurii de îmbunătățire a guvernanței
corporative a întreprinderilor de stat din sectorul energetic, respectiv o schemă de minimis pentru susținerea listării IMM-urilor românești.
Proiectul de lege a trecut de Senat, cu susținere aproape unanimă*, a primit raport de la Comisia pentru buget, finanțe din Camera Deputaților – o singură abținere, deputat Claudiu Năsui* – și astăzi ajunge la dezbatere și vot final în plenul Camerei Deputaților.
Ce înseamnă această lege pentru români?
Românii vor putea investi mai ușor pe bursă și vor câștiga mai mult decât dacă și-ar ține în continuare banii la saltea sau în conturi bancare. Totodată, companiile românești vor avea acces la finanțări mai ieftine, ceea ce va aduce noi locuri de muncă, mai bine plătite, și condiții de trai mai bune pentru toți românii.
Urmează o altă listare istorică pentru România – Hidroelectrica, partea deținută de Fondul „Proprietatea”. Este o șansă pentru români să investească și să susțină o companie strategică a statului român. Și, cu sprijinul tuturor parlamentarilor care înțeleg importanța acestui proiect legislativ pentru piață, de anul viitor vom putea investi prin bursa românească, fără birocrație și cu impozite reduse.
Bursa, în cifre.
M-am întrebat de multe ori cum ar fi arătat economiile românilor dacă nivelul de participare pe piața bursieră ar fi fost aproape de cel american, unde se vorbește despre indici și evoluțiile bursei la micul dejun sau la cină. Cifrele nu mint. Dacă de la finalul anului 1998 un român ar fi plasat 1.000 de lei lunar în indicii BVB, astăzi ar fi avut un portofoliu de peste 2,6 milioane lei. Dar, cel mai probabil, acel român a depus la bancă 1.000 de lei lunar. Cât are astăzi? 566 de mii de lei, de 5 ori mai puțin.
Educarea și încurajarea românilor pentru a investi în piața de capital sunt vitale pentru creșterea veniturilor populației și pentru stimularea capacității de finanțare a economiei locale*, cu atât mai mult într-o perioadă în care finanțarea clasică va deveni tot mai greu de accesat.
Multe țări din lume, deși sunt la cu totul alt nivel în ceea ce privește dezvoltarea pieței de capital, folosesc și metode de stimulare fiscală a acestui domeniu. De exemplu, Belgia are o taxă de 0,12%-0,35% pe toate tranzacțiile cu instrumente bursiere ale persoanelor fizice rezidente, fără a impozita însă câștigul de capital. În Elveția, câștigurile de capital pe bursă nu sunt deloc taxate. La fel și în Singapore sau Hong Kong.
Piața de capital din România a demonstrat, mai ales în ultimii ani, un potențial important de finanțare a economiei. În 2021, companiile private s-au finanțat cu peste 230 milioane euro prin vânzări de acțiuni și cu peste 940 milioane euro prin emisiuni de obligațiuni. Statul român a atras în 2021 peste 875 de milioane de euro de la populație, prin titluri de stat listate la bursă.
În 2020, România a fost promovată la statutul de piață emergentă de FTSE Russel, una dintre cele mai mari agenții de rating, promovare care a adus până în prezent investiții străine directe identificabile de peste 130 de milioane de euro. Din această listă de ingrediente pentru o rețetă de succes a maturizării și dezvoltării pieței românești de capital lipsea, până azi, componenta de investitori de retail, românii care să aleagă în număr mare bursa ca instrument de plasare a economiilor lor.
După ce inițiativa pe care o dezbatem și o votăm astăzi va deveni lege, problema va fi rezolvată. Iar în contextul listării istorice a Hidroelectrica, mult așteptată, de ani buni, avem
toate motivele să credem că bursa intră într-o nouă etapă. Iar noi facem un pas important către o Românie mai bogată și mai educată financiar. Este timpul!