Monitorul Oficial·Partea II·4 decembrie 2003
Dezbatere proiect de lege · respins
Costache Mircea
Discurs
Un scurt comentariu.
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Eu am re˛inut preocup„rile domnului secretar de stat ∫i ale institu˛iei pe care o reprezint„. Ele sunt remarcabile. Este de Ón˛eles c„ Ón aceast„ chestiune nu exist„ Putere ∫i Opozi˛ie, ci doar oameni responsabili. Deci, departe de mine g‚ndul de a fi repro∫at ceva cuiva, dar, Ón mod legitim, mi-am pus unele probleme cu ocazia lu„rii de contact cu unele realit„˛i, Ón special Ón Basarabia, particip‚nd la s„rb„toarea limbii rom‚ne. Am constatat c„ presa de limb„ rom‚n„ este amenin˛at„ cu suprimarea; din cauza subfinan˛„rii, am constatat foarte multe lipsuri.
Dup„ aceea, colegii care au venit Ón contact cu realit„˛i de pe Valea Timocului, care s-au Ónt‚lnit cu rom‚nii din Bulgaria au constatat c„ acolo elevii mergeau la ∫coal„ cu autobuzul croa˛ilor, c„ noi nu ne-am preocupat ∫i nu era a∫a un efort extraordinar. Constat c„ sunt preocup„ri, constat c„ exist„ o proiec˛ie, c„ exist„ un program. Ni se spune, de c„tre domnul secretar de stat, c„ exist„ ∫i finan˛are Ón actualul buget. Problema, Óns„, r„m‚ne. Cu to˛ii, de la putere sau din opozi˛ie, implica˛i mai mult sau mai pu˛in Ón problemele administra˛iei centrale sau locale, cunoa∫tem c„ exist„, totu∫i, o mare diferen˛„ de tratament a autorit„˛ilor rom‚ne fa˛„ de minorit„˛ile din ˛ara noastr„ ∫i rom‚nii tr„itori pe alte meleaguri.
Œn acest sens a∫ fi vrut eu evalu„ri mai exacte, cam pe unde ne afl„m ∫i cam cum vom proceda, pentru a
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 154/4.XII.2003 ajunge nu s„ facem din rom‚ni privilegia˛i, pe teritoriul altor state, ci s„ se bucure de egalitate de tratament cu minorit„˛ile din ˛ara noastr„. Din acest punct de vedere eu consider c„ sunt Ónc„ foarte multe de f„cut.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.