Marian Ghiveciu

„Unele măsuri ce pot conduce la refacerea patrimoniului pomicol și a producției de fructe”

Se poate, totuși, face ceva pentru stoparea căderii libere și revigorarea pomiculturii?

Răspunsul este, evident, da.

Pentru aceasta este nevoie, până nu este prea târziu, de o politică națională în domeniu. O primă măsură importantă este aceea de restructurare în perspectivă a exploatațiilor pomicole prin dezvoltarea următoarelor tipuri: grădina de lângă casă, în care se recomandă plantarea, în funcție de suprafață, a câte 3–5 pomi din fiecare specie adaptată zonei, exploatația asociativă pomicolă care, în prezent, are o suprafață, de 0,5–2 hectare, urmând să intre într-un proces de concentrare prin asociere, însumând 15–20 hectare, cu ajutorul mult așteptat al statului, fermele pomicole specializate existente, în prezent având suprafețe cuprinse între 150 și 200 hectare, având în vedere și arendarea, concesionarea și chiar vânzarea terenurilor.

Din punct de vedere tehnic, se impun o serie de măsuri, printre care menționez: evaluarea de către specialiști a stării livezilor existente, stabilirea celor ce mai pot fi menținute în producție și care pot fi redresate cu cheltuieli mici, pentru a li se restabili potențialul economic, unele plantații relativ tinere, de tip intensiv, cu un sortiment actual de soiuri, dar care au fost neglijate în ultima perioadă, pot fi readuse la starea de rodire în decurs de 3-4 ani.

În condițiile crizei actuale, acestea pot fi refăcute cu cheltuieli mult mai mici, comparativ cu cele necesare înființării de noi plantații.

Pornind de la un consum mediu de circa 72 kilograme fructe/locuitor, precum și de la o producție medie pe total specii de 10–12 tone la hectar (posibil de realizat), rezultă că suprafața totală a plantațiilor ar trebui să se mențină la circa 250 mii hectare, din care 200 mii hectare pe rod. Producția obținută de pe această suprafață acoperă consumul național și poate crea disponibilități de circa 500 mii tone pentru export.

În acțiunile de conservare a patrimoniului pomicol este necesară asigurarea unei rate anuale de înlocuire de 5% a plantațiilor, ceea ce ar asigura întreținerea plantațiilor în decursul a 15–20 de ani.

Redimensionarea și reorganizarea sectorului de producere a materialului săditor, în funcție de cerere, cu soiurile adecvate în cadrul fiecărei specii, pentru înființări de plantații noi, completări de goluri și asigurarea unor disponibilități pentru export este o acțiune strict necesară.

Pentru toate cele menționate trebuie fonduri, respectiv credite, care să aibă o dobândă onorabilă pentru înființare de plantații noi, asigurarea materialului săditor, păstrarea fructelor și aplicarea tehnologiilor moderne de cultură.