Andrei Valentin Sava

„Uniunea Social-Liberală sau când nu ai proiecte...”

Săptămâna trecută, într-un cadru festiv, PSD și Alianța de Centru-Dreapta formată din PNL și PC au semnat protocolul de funcționare a Uniunii Social-Liberale, o frăție politică creată în mod artificial, o nouă încercare la care este supusă scena politică românească. Drept urmare, mi-am pus în mod firesc întrebarea: ce urmăresc cele două formațiuni prin această mișcare de conjunctură, făcută, de altfel, într-un moment în care liderii politici ar trebui să aibă alte priorități în afară de creșterea vizibilității media și a procentelor electorale, în perspectiva viitoarelor alegeri. Există vreun alt scop, în afară de cel de demolare a puterii actuale cu orice preț și de împărțire a pozițiilor de putere?

De ce este nevoie de o astfel de formațiune? De ce este nevoie de această creație artificială, o anomalie ideologică, fără program, valori, idei, a cărei unică doctrină este „Jos Băsescu!” și „Înainte, spre ciolan, cu orice preț”? Punem la un loc puțin liberalism, o porție și mai mică de conservatorism al marelui gânditor Dan Voiculescu, totul condimentat cu mult socialism guevarian, fără să se pună problema unei ideologii coagulante, care să adune într-o matcă idei comune economice, sociale ori politice.

Protocolul de constituire a USL nu spune mai nimic interesant, este, de fapt, o declarație de război împotriva PDL și a lui Traian Băsescu și un protocol de împărțire a funcțiilor și a privilegiilor electorale. Principalul obiectiv consemnat (până în 2020!) este, după spusele acestora, „înlăturarea de la putere, pe cale democratică, a actualului regim clientelarmafiot, corupt și ineficient”. Nu există un program de guvernare articulat. Avem în față o declarație de intenții, vagă și fără aplicabilitate – un viitor cu o Românie modernă, o justiție independentă, nici urmă de clientelă politică, instituții ale statului funcționale și eficiente, un popor prosper și mulțumit. Dincolo de acestea, nimic concret, nu urmează descrierea în detaliu a modului în care vor fi împărțite funcțiile pe plan local și la centru, ca și cum criza economică ar fi dispărut, nivelul de trai al românilor ar fi crescut vertiginos, reforma în sănătate, în educație, dialogul social etc. și-ar fi găsit o rezolvare, iar singura problemă a României a rămas președintele, pentru care, în mod ridicol și penibil, este nevoie de o uniune colosală a forțelor colorate din opoziție.

Și totul pentru ce? Pentru a reinstaura privilegiile și statuquoul iliescian, pentru a pune piedică cu orice preț reformelor făcute de PDL, chiar și prin măsuri nepopulare și dureroase, pentru a pune la cale în tihnă împărțirea ciolanului.

Partidul de guvernământ, cu toate greșelile pe care și le-a asumat, a reușit să miște puțin câte puțin România din criză, și țara începe să se refacă. Celor două grupări văd că le scapă guvernarea printre degete, iar această uniune este o altă încercare de a induce populației convingerea că va veni un cataclism dacă nu ajung la guvernare, iar după ce vor veni la putere, va curge numai lapte și miere, ideologiile, neînțelegerile, acuzele și disensiunile vor dispărea ca prin farmec.