Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 noiembrie 2018
Declarații politice · adoptat
Iulian Claudiu Manda
Discurs
Următorul punct al ordinii de zi este alegerea unui membru al Biroului permanent al Senatului: constatarea încetării de drept a statutului de membru al Biroului permanent (vicepreședinte) al domnului senator Adrian Țuțuianu.
În ședințele Biroului permanent și Comitetului liderilor grupurilor parlamentare de astăzi, Grupul parlamentar al PSD a prezentat solicitarea, formulată în temeiul art. 32 alin. (3) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, referitoare la constatarea încetării de drept a statutului de membru al Biroului permanent și de vicepreședinte al Senatului al domnului senator Adrian Țuțuianu, ca urmare a retragerii sprijinului politic.
Luăm act de această solicitare și urmează să ne exprimăm votul cu privire la constatarea încetării de drept a statutului de membru al Biroului permanent.
Dacă sunt intervenții? Nu sunt.
Atunci, urmează să ne exprimăm prin vot.
Întrucât în Regulamentul Senatului nu se stabilește o procedură de vot obligatorie, în conformitate cu prevederile art. 137 din regulament, vă propun ca procedură de vot votul secret electronic.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.