Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 februarie 2013
committee report presentation · adoptat
Ioan Balan
Discurs
„USL încă n-a aflat. Suntem de peste 5 ani în Uniunea Europeană!”
Începând cu discuțiile purtate în cadrul Consiliului European de toamnă pe marginea proiecției bugetare europene pe anii 2014–2020, Uniunea Social-Liberală a mârâit amenințător, dar fără efect, la adresa Uniunii Europene, pretinzând alocări bugetare superioare pe principalele componente ale fondurilor europene nerambursabile postaderare. Atitudinea provocatoare și ofensatoare a USL la adresa partenerilor europeni nu a ajutat și nu va ajuta România nici în privința integrării noastre în Spațiul Schengen, nici în privința ameliorării raportului MCV și nici în privința redistribuirii fiscale a resurselor financiare europene.
Guvernarea USL ar trebui să știe că marea familie europeană s-a fondat și continuă să se bazeze pe cooperare, pe negociere și pe înțelegerea reciprocă a propriilor interese, pe democrație și pe respectarea valorilor statului de drept, în scopul realizării obiectivelor naționale și europene comune.
Tot domnii de la USL ar trebui să știe că amânările succesive ale aderării noastre la Spațiul Schengen nu pot fi imputate Uniunii Europene, ci politicii aventuroase a USL din vara anului 2012, când, în numai câteva zile, au batjocorit legi și instituții fundamentale ale democrației, creând panică pe un întreg continent. Nici ultimul raport MCV nu ar fi fost cel mai îngrijorător dintre toate cele elaborate pe România dacă USL nu ar încerca să-și subordoneze justiția, să o sfideze prin domnul Voiculescu și nu ar construi, la doar 2 luni de la alegerile generale, superimunități pentru parlamentarii care au mari probleme cu legea penală.
În privința alocărilor bugetare europene, trebuie să le spun domnilor de la USL că România va avea oportunitatea de a accesa și mai mulți bani în perioada 2014–2020, fonduri ce au crescut până la 40 de miliarde de euro, în condiții de recesiune economică și de reduceri bugetare importante pentru statele membre contributoare.
Însă demagogia domnului Ponta nu poate fi trecută cu vederea, pentru că nu ține nici de foame și nici nu aduce beneficii României. Astfel că l-aș întreba pe domnul Ponta, care în scurt timp trebuie să facă în fața românilor bilanțul unui an de mandat ca prim-ministru, adică jumătate din mandatul guvernării PDL fără PSD, de ce bocește că nu a primit și mai mulți bani europeni din moment ce, de când este prim-ministru, nu a accesat un euro din cei disponibili în prezent?
Guvernul USL nu a accesat nici măcar un euro de când a câștigat puterea, prin demararea de noi proiecte.
Mai mult, nu numai că nu a accesat deloc fondurile europene, ci, dimpotrivă, a blocat toate proiectele care se aflau în derulare: proiecte derulate în universități în domeniul cercetării și resurselor umane, proiecte de infrastructură sau de mediu, proiecte sociale sau de transporturi. Universitățile se confruntă astăzi cu imposibilitatea continuării programelor de studii, iar șantierele demarate în anii 2010–2011, care trebuiau finalizate în acest an, sunt pustii și au început deja să se degradeze.