Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 noiembrie 2005
procedural · retras
Frunda György
Aprobarea ordinii de zi ∫i a programului de lucru
Discurs
V-a∫ fi recunosc„tor dac„ mi-a˛i r„spunde dup„ ce Ómi duc p‚n„ la sf‚r∫it ideea.
Eu Ón˛eleg colegii care au ridicat aceast„ propunere. La Ónceput, am fost tentat ∫i chiar am sus˛inut acela∫i punct de vedere, c„ Ón cazul actelor preparatorii nu se poate aplica acela∫i regim juridic ca atunci c‚nd, deja, actele au fost comise.
Ulterior, citind at‚t legisla˛ia rom‚neasc„ Ón vigoare, trebuie s„ spun cu convingere c„ domnul Marinescu a avut dreptate ∫i doamna ministru St„noiu poate confirma modificarea din 2001, dac„-mi aduc bine aminte, c‚nd am deschis plaja de activitate a organelor de urm„rire penal„ inclusiv Ón domeniul actelor preparatorii. Atunci, noi am f„cut acest lucru pe baza unei directive a Uniunii Europene ∫i pe baza legisla˛iei Uniunii Europene. Am trecut de la tentativ„ la faza preparatorie. De ce? Pentru c„, deja, Ón 2001 ∫i anterior... Noi atunci am modificat legea Ón cazul crimei organizate — ∫i despre asta este vorba, Ón principal, doamnelor ∫i domnilor senatori, despre criminalitatea organizat„. Nu po˛i a∫tepta s„ se produc„ efectul faptelor, s„ aib„ loc comiterea infrac˛iunii, ci trebuie s„ intervii deja Ón momentul Ón care acestea se preg„tesc.
De aceea, se permite organelor de urm„rire penal„ ca, Ón aceast„ faz„ de preg„tire a infrac˛iunii, c‚nd exist„ indicii temeinice ∫i concrete, deci nu oric‚nd, nu oricum, trebuie s„ existe alte indicii, atunci s„ poat„ interveni.
De aceea, noi sus˛inem Ón continuare acest punct de vedere, care a fost Ónsu∫it de c„tre comisie.
Al doilea amendament acceptat de comisie este eliminarea art. 256 privind foloasele necuvenite.
Œntr-adev„r, credem c„ prevederea din textul ini˛ial al Ordonan˛ei Guvernului nr.124/2005 este excesiv. Dup„ p„rerea celor dou„ comisii, primirea foloaselor necuvenite nu constituie infrac˛iune, ea trebuie dezincriminat„ ∫i trebuie raportate la alte legi privind declararea veniturilor generale ale tuturor cet„˛enilor acestei ˛„ri.
V„ dau un exemplu teoretic. Dac„ un medic — ∫i am mai spus acest lucru — ca parasolven˛„, prime∫te o recompens„ din partea unui bolnav, datorit„ felului Ón care ∫i-a desf„∫urat activitatea, acest lucru, nic„ieri, Óntr-un stat de drept, nu este infrac˛iune. Este o recompens„ material„, pe care el trebuie s-o raporteze anul viitor, la veniturile dob‚ndite, s„ pl„teasc„ impozitul pe veniturile respective ∫i se afl„ Ón legalitate.
De aceea, membrii comisiei, Ón unanimitate, au fost de acord cu eliminarea art. 256 privind foloasele necuvenite ∫i reprezentantul ministerului a acceptat acest lucru. Problema sensibil„ a fost la...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.