Ionel Fleºariu

V-aº ruga sã observaþi cã comisia a fãcut urmãtoarea operaþiune cu art. 17: l-a luat de la art. 17, l-a transferat la finele secþiunii 1 a capitolului I la art. 20[1] . Textele sunt aproape identice, repet, doar i s-a schimbat locul, nu mai este art. 17, este art. 20[1] care vine dupã art. 20 existent în formularea, în varianta adoptatã de Senat.

Rog sã remarcaþi faptul cã atât la articolul în varianta Senatului, cât ºi în cel propus de comisie se pãstreazã caracterul imperativ al acestei dispoziþii concretizate în formula ”vor asigura folosireaÒ. Repet: ºi la art. 17, ºi la art. 20[1] . Singura deosebire între cele douã articole constã în faptul cã la art. 20[1] , propus de comisie sã fie introdus în text, dupã ”vor asiguraÒ s-a introdus sintagma ”la cerereÒ. Deci minoritatea naþionalã care are o pondere de cel puþin 20% din populaþia unei unitãþi administrative, dacã cere, autoritatea publicã localã este obligatã sã-i asigure folosirea limbii materne în administraþia publicã din unitatea respectivã.

Cred cã aceastã sintagmã introdusã de comisie nu are aproape nici o relevanþã întrucât mie îmi este foarte greu sã cred cã va exista o minoritate naþionalã dintr-o unitate administrativ-teritorialã care are o pondere de 20% ºi care sã nu cearã folosirea limbii materne în administraþia publicã localã. Deci acestea sunt singurele deosebiri între cele douã texte.

În consecinþã, consider cã textul adoptat de Senat este mai bun, este mai corect ºi susþin în numele Guvernului sã pãstrãm textul de la Senat. Vã mulþumesc.