Monitorul Oficial·Partea II·4 octombrie 2005
other · respins
Lucian Augustin Bolca∫
Dezbaterea proiectului Legii privind acceptarea Codului pentru
Discurs
V„ m„rturisesc, domnule pre∫edinte, c„ m„ temeam de o asemenea interven˛ie f„cut„ Ón litera regulamentului, dar nu Ón spiritul s„u. M„ temeam, pentru c„ eu am considerat ∫i consider ∫i acum c„ este vorba de o cerere jignitoare. Este jignitoare pentru fiecare parlamentar Ón parte care este interesat s„-∫i propun„ punctul de vedere despre actul fundamental care Ói reglementeaz„ activitatea. Este jignitoare pentru ideea de regulament.
Pentru c„, domnilor deputa˛i, independent de punctul de vedere al unora care Óncearc„ s„ dilate timpul, independent de punctul de vedere al altora, care Óncearc„ s„-l constr‚ng„, exist„ o realitate: regulamentul este al nostru ∫i noi ni-l facem ∫i nu ni-l facem nici cu pumnul Ón gur„, ∫i nici cu amenin˛area timpului care vine sau trece.
A∫a c„, domnule pre∫edinte, prevederea actualului regulament este chibzuit„. Alin. 2 vorbe∫te despre faptul c„ o interven˛ie are, de regul„, 5 minute. Noi avem Óncredere Ón capacitatea ∫i buna-credin˛„ a pre∫edintelui care conduce lucr„rile de a limita, atunci c‚nd, evident, vorbitorul nu are ce s„ ne mai transmit„, ∫i a permite chiar peste regula de 5 minute, atunci c‚nd se transmite un punct de vedere s„n„tos. Œns„ a limita de la bun Ónceput Ónseamn„ a ne limita pe noi Ón∫ine, or, a∫a ceva nu vom admite.
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.