Monitorul Oficial·Partea II·4 octombrie 2005
other · respins
Emil Strung„
Dezbaterea proiectului Legii privind acceptarea Codului pentru
Discurs
## V„ mul˛umesc, doamn„ pre∫edinte.
Stima˛i colegi, titlul declara˛iei politice de ast„zi pe care o propun aten˛iei dumneavoastr„ este îMica parad„“.
Œn debutul uneia dintre c„r˛ile sale Jean François Revel formuleaz„ unele Óntreb„ri cu privire la st‚nga occidental„ de la sf‚r∫itul secolului XX, Óntreb„ri la care obiectul este strategia avut„ Ón vedere pentru Ónl„turarea concluziilor care decurgeau Ón mod evident din e∫ecurile istorice ale st‚ngii. Constat„m c„ aceea∫i strategie desuet„ o aplic„ ast„zi social-democra˛ia rom‚neasc„ atunci c‚nd reprezentan˛ii ei Ón Parlament cred c„ pot trage din istoria guvern„rii 2000—2004 Ónv„˛„minte aflate
Ón contradic˛ie manifest„ cu faptele actualei guvern„ri. Revel nume∫te aceast„ strategie o îparad„“ ∫i nu am dubii c„ sub aceea∫i sintagm„ pot fi caracterizate ∫i mo˛iunile prezente ∫i viitoare care vor fi discutate Ón Parlament.
Œn scrim„ îparad„“ este ac˛iunea de a para lovitura ∫i de a etala propriile podoabe pentru a atrage aten˛ia asupra ta. Mica parad„ a social-democra˛iei rom‚ne∫ti, la care s-a ata∫at Partidul Rom‚nia Mare ∫i la care asist„m de c‚teva s„pt„m‚ni, are ca obiectiv evitarea ac˛iunilor care Óncearc„ s„ o a∫eze acolo unde Ói este locul hot„r‚t de electorat: Ón opozi˛ie.
At‚t discu˛iile privind constitu˛ionalitatea unor legi, trec‚nd la lansarea unor pseudorevolu˛ii ale binelui, c‚t ∫i depunerea de mo˛iuni au un caracter demagogic ∫i de obstruc˛ie procedural„. Œncerc„rile opozi˛iei parlamentare P.S.D.-P.R.M. se Ónscriu Ón aceast„ logic„. Œn acest scenariu stupid opozi˛ia Ó∫i creeaz„ un ritm propriu, prin care inten˛ioneaz„ s„ aduc„ pe tapet s„pt„m‚nal o mo˛iune la adresa Cabinetului T„riceanu. Mo˛iunile scurte ∫i dese reprezint„ cheia micilor succese, crede opozi˛ia P.S.D.-P.R.M.
Arsenalul este totu∫i limitat ∫i el Ónregistreaz„ un sens descendent: p„rea serioas„ interpelarea asupra constitu˛ionalit„˛ii, este specific„ organizarea unei revolu˛ii care se revendic„ de la o ideologie de st‚nga aflat„ permanent Ón fierbere, dar mo˛iunile sunt comedie de calitate Óndoielnic„: jalnice, prost puse Ón scen„, deplorabil regizate, demagogice. Ele ar trebui numite po˛iuni, nu mo˛iuni, deoarece:
1. fac parte din alchimia coroziv„ a modului Ón care Ón˛elege opozi˛ia s„ accepte c„ este perdant„;
2. sunt date Ón doze mici ∫i repetate pe cale oral„, a∫a cum Ói st„ bine unei po˛iuni; to˛i trebuie s„ mestece ceea ce este propus drept _pharmakoon_ , medicament, care s„ aib„ darul de a vindeca organismul, fie el statul rom‚n sau societatea Ón Óntregul ei. Dar acela∫i cuv‚nt, _pharmakoon_ , mai Ónseamn„ ∫i otrav„, care nu are deloc darul de a vindeca.
G„selni˛a mo˛iunii se potrive∫te spiritului domnului Adrian N„stase de a escamota activitatea Parlamentului, Ón speran˛a c„ Ó∫i va salva fotoliul. Totul pentru spectacol, totul pentru parad„, Ón Óncercarea disperat„ de a-∫i p„stra Ónaltul scaun. C„derea va fi cu at‚t mai r„sun„toare!