Monitorul Oficial·Partea II·1 iunie 2007
Informare · adoptat tacit
Iuliu Nosa
Informare privind afilierea domnilor Constantin Amarie ∫i Dumitru
Discurs
V„ mul˛umesc, doamn„ pre∫edinte.
Titlul declara˛iei mele este îMai nimic nou“.
S‚mb„t„, 19 mai 2007, Rom‚nia ∫i poporul rom‚n au luat parte la un exerci˛iu democratic unic Ón istoria ˛„rii. Am participat cu to˛ii la un referendum care am sperat s„ ne aduc„ lini∫tea de care aveam nevoie pentru a ne putea realiza promisiunile din campania anului 2004. Se
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 75/1.VI.2007 pare c„ nu vom avea lini∫tea mult dorit„, ∫i asta nu din vina noastr„.
Dup„ referendum, a fost vehiculat„ ideea c„, odat„ cu reÓntoarcerea pre∫edintelui la Cotroceni, Parlamentul Rom‚niei nu mai este un organism legitim. Dimpotriv„, pre∫edintele B„sescu ar fi mult mai legitim, dac„ ni se permite aceast„ formulare.
Trebuie neap„rat s„ l„murim lucrurile. Referendumul nu a fost o confruntare a Parlamentului cu B„sescu, unul trebuind s„ c‚∫tige, ∫i Ónvinsul s„ plece, ci o lupt„ a lui B„sescu pentru a r„m‚ne Ón func˛ie. Faptul de a fi reconfirmat de popor nu-i aduce niciun fel de legitimitate Ón plus, cum nici Parlamentul nu are niciun fel de sc„dere a legitimit„˛ii. Parlamentarii rom‚ni nu au f„cut dec‚t s„ uzeze de prerogativa constitu˛ional„ care le d„ dreptul s„ aduc„ cu picioarele pe p„m‚nt un pre∫edinte indisciplinat.
F„c‚nd abstrac˛ie de discursul bombastic al pre∫edintelui Traian B„sescu Ón urma comunic„rii rezultatelor _exit-poll_ -urilor, Ón care nu a sugerat dec‚t relansarea luptei politice Óntre puterile statului, de data asta cu s„biile mult mai ascu˛ite Ón luna de suspendare, trebuie s„ relev„m faptul c„ pre∫edintele nu a c„p„tat puteri suplimentare. El trebuie s„ se Óntoarc„ la Cotroceni, dispun‚nd de acelea∫i prerogative constitu˛ionale ca ∫i p‚n„ acum.
Pentru ca Rom‚nia s„ poat„ intra Ón r‚ndul statelor cu o democra˛ie solid„, pre∫edintele B„sescu va trebui s„ Ó∫i inhibe spiritul belicos ∫i s„ Óncerce, a∫a cum spune legea fundamental„ a acestei ˛„ri, s„ fie un mediator adev„rat Óntre puterile statului.
La Ónvestirea sa Ón func˛ie, Traian B„sescu a jurat c„ va respecta Constitu˛ia ∫i legile ˛„rii, precum ∫i drepturile ∫i libert„˛ile cet„˛enilor. Nici nu se Óncheiase ziua referendumului, c‚nd pre∫edintele ∫i-a Ónc„lcat, din nou, jur„m‚ntul, aduc‚nd injurii unei ziariste.
Apoi, cu toate c„ prevederile constitu˛ionale Ói interzic apartenen˛a la un partid politic, dup„ aflarea rezultatului votului a f„cut declara˛ii politice din fa˛a sediului Partidului Democrat. Este acesta un exerci˛iu democratic?
Referendumul nu a Ónsemnat o alegere a pre∫edintelui. Votul de s‚mb„t„ nu a exprimat dec‚t dorin˛a poporului ca Traian B„sescu s„ Ó∫i reia func˛ia de pre∫edinte. Dac„ se g‚nde∫te c„ are o mai mare legitimitate ∫i este mai Óndrept„˛it s„ fac„ ce a f„cut p‚n„ acum sau poate chiar mai mult, se Ón∫al„. Ar trebui s„ con∫tientizeze c„ nu are cum s„ aduc„ la ascultare Parlamentul ∫i Guvernul, deoarece prevederile Constitu˛iei nu i-o permit.