Monitorul Oficial·Partea II·25 aprilie 2005
other · adoptat
Adrian Moisoiu
Discurs
V„ mul˛umesc, doamna ministru.
V„ mul˛umesc, doamna pre∫edinte, pentru c„ mi-a˛i dat cuv‚ntul.
Dou„ vorbe, pentru c„ r„spunsul este destul de clar, dar din el se poate trage o concluzie ∫i concluzia este c„ exist„ o lips„ a legii, doamna ministru. Cred c„ sunte˛i de acord cu mine, pentru c„ Ón m„sura Ón care creditorul nu poate s„ fie executat, Ón acest caz
Ónseamn„ c„ cineva nu poate s„ beneficieze de ceea ce ar trebui s„ beneficieze.
Deci dac„ tot lucr„m Ón clipa de fa˛„ la o modificare de lege, probabil c„ ar trebui s„ vedem ce se Ónt‚mpl„ Ón aceste situa˛ii, pe de o parte. Asta ar fi concluzia la ceea ce a˛i spus dumneavoastr„ adineauri.
Pe de alt„ parte, informa˛iile noastre au fost c„, de fapt, acest executor judec„toresc este de rea-credin˛„. El a refuzat s„ se deplaseze la fa˛a locului, s„ identifice imobilul despre care este vorba, a∫a cum de altfel am ∫i descris Ón material, nici m„car publica˛ii de v‚nzare nu a f„cut. E normal ca Ón asemenea condi˛ii s„ nu existe cineva amator, pentru ca s„ se poat„ realiza sumele care sunt Ón discu˛ie.
Eu am aici ∫i o cerere a petentului Ón leg„tur„ cu acest aspect ∫i o s„-mi permite˛i, ∫i-mi exprim totodat„ rug„mintea s„ v„ dau aceast„ cerere dumneavoastr„, poate c„ se va mai putea g„si o cale pentru cazul particular la care ne-am referit... sau punctual, dar trebuie neap„rat g„sit„ o cale pentru cazul general.
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.