Monitorul Oficial·Partea II·26 aprilie 2005
other · respins
Dan Radu Ru∫anu
Discurs
V„ mul˛umesc, domnule coleg. Din partea ini˛iatorului? Ministerul, v„ rog.
**Domnul Miron Dumitru** — _secretar de stat Ón Ministerul Educa˛iei ∫i Cercet„rii_ **:**
## Domnule pre∫edinte,
Doamnelor ∫i domnilor deputa˛i,
Cer permisiunea ca s„ exprim un punct de vedere care, dup„ aceea, s„ se extrapoleze la toate celelalte legi de Ónfiin˛are a universit„˛ilor.
Vreau s„ spun c„ Ministerul Educa˛iei ∫i Cercet„rii sprijin„, acord„ avizul favorabil acestor aprob„ri, prin lege, ale Ónfiin˛„rii sau acredit„rii universit„˛ilor, cu convingerea c„ un tablou mai cuprinz„tor, bazat pe fundamentele competi˛iei autentice, nu poate dec‚t conduce la o calitate mai bun„.
Cum spuneam ∫i cu ocazia Ónceputului acestui traseu, s„pt„m‚na trecut„, vreau s„ spun c„ urmeaz„ o nou„ edi˛ie de marcare la pia˛a educa˛ionalului, dup„ ce vom adopta o Lege a asigur„rii calit„˛ii Ón Ónv„˛„m‚nt. La acel moment al adev„rului, Ónscrierea pe coordonatele calit„˛ii Ónv„˛„m‚ntului european va reprezenta o nou„ provocare pentru toate universit„˛ile.
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.