Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 iulie 2004
other · respins
Doru Ioan T„r„cil„
Discurs
V„ mul˛umesc, domnule deputat.
Stima˛i colegi,
Declar deschise dezbaterile generale. V„ rog s„ prezenta˛i punctul de vedere al grupurilor parlamentare sau punctul de vedere propriu Ón leg„tur„ cu propunerea legislativ„ pe care o lu„m Ón dezbatere.
Dac„ nu sunt colegi care doresc s„ intervin„ la dezbateri generale, doresc s„ v„ reamintesc c„, practic, aceast„ ini˛iativ„ legislativ„ este opera unei comisii speciale, comisie special„ din care au f„cut parte reprezentan˛ii tuturor grupurilor parlamentare, ∫i c„, practic, ea ∫i-a finalizat activitatea — sigur, Ón final, prin vot —, dar c„ textele au fost negociate. Œn primul r‚nd,
au fost texte negociate Óntre grupurile parlamentare, Óntre reprezentan˛ii partidelor politice prezen˛i Ón aceast„ comisie, ∫i, practic, votul nu a fost necesar, Óntruc‚t textele au fost acceptate aproape prin consens.
Œn aceast„ situa˛ie, v„ rog s„-mi permite˛i, dac„ Ón leg„tur„ cu amendamentele care se reg„sesc la raportul Óntocmit de comisia special„ sunt observa˛ii?
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.