Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·15 iunie 2006
other · respins
Verginia Vedina∫
Discurs
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Am dou„ Óntreb„ri: una adresat„ domnului ministru al muncii ∫i solidarit„˛ii sociale, Gheorghe Barbu.
Œn comuna Tinca, din jude˛ul Bihor, exist„ un c„min de b„tr‚ni Ón care se reg„sesc caza˛i, institu˛ionaliza˛i ∫i b„tr‚ni cu handicap. Potrivit legisla˛iei Ón vigoare, b„tr‚nii cu handicap, care nu sunt institu˛ionaliza˛i, au dreptul la un Ónso˛itor care, la r‚ndul lui, este remunerat pentru activitatea pe care o desf„∫oar„. C„minul de b„tr‚ni nu prime∫te nici o sum„ de bani, motiv pentru care v„ rug„m s„ ne r„spunde˛i dac„, potrivit legii, nu ar trebui s„ se aloce, lunar, o asemenea sum„ de bani. Dup„ ∫tiin˛a noastr„ este un salariu minim pe economie. ™i dac„ da, ce demersuri trebuie f„cute pentru ca de acum Óncolo s„ se primeasc„ ace∫ti bani, s„ se recupereze cei care nu au fost achita˛i?
A doua Óntrebare, ministrului administra˛iei ∫i internelor, domnul Vasile Blaga.
Œn comuna O∫orhei a avut loc un incident Óntre agentul-∫ef al postului de poli˛ie, Negrea Traian, ∫i doi cet„˛eni din comun„, respectiv domnul Biri∫ Dumitru ∫i doamna Biri∫ Ioana, generat de faptul c„ datorit„ nemul˛umirilor locuitorilor din comun„ fa˛„ de autorit„˛ile locale s-au declan∫at procedurile de organizare a unui referendum, iar ∫eful de post, Ón loc s„ respecte legea ∫i s„ asigure condi˛iile de desf„∫urare Ón bune condi˛ii, a Ón˛eles s„-i agreseze pe cei care gestioneaz„ aceste demersuri.
V„ rug„m, domnule ministru, s„ dispune˛i cercetarea incidentului ∫i s„ ne comunica˛i ce m„suri a˛i Óntreprins pentru sanc˛ionarea celor vinova˛i.
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.