Monitorul Oficial·Partea II·14 noiembrie 2003
other · adoptat
Alexandru Sassu
Discurs
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte. Am impresia c„ nu ∫tim despre ce vorbim.
Œn primul r‚nd, c‚nd se d„ o sentin˛„, aceasta se d„ Ómpotriva celui care a fost dat Ón judecat„. A fost dat Ón judecat„ statul, ∫i nu func˛ionarii. Statul urmeaz„ s„-∫i recupereze banii.
Deci discut„m despre un lucru pe care ar fi bine s„ Ól cunoa∫tem, ∫i s„ nu discut„m aiurea despre acesta.
Œn al doilea r‚nd, situa˛ia este din 2002, de la guvernarea anterioar„. Guvernul acesta, bugetul acesta pl„te∫te ceea ce s-a Ónt‚mplat Ónainte Ón Ministerul Agriculturii. ™i, iar„∫i, cei care erau atunci la putere ar fi bine s„ nu vorbeasc„ despre lucrurile acestea.
Œn al treilea r‚nd, spunea˛i s„ se trimit„ Ónapoi la comisie. V„ atrag aten˛ia c„ exist„ un termen Ón care lucrurile pot func˛iona — este termenul de zece zile dup„ ce se anun˛„ Ón plen care sunt comisiile sesizate Ón fond.
Deci schimbarea comisiei este imposibil„ Ón acest moment, conform regulamentului pe care ar trebui s„ Ól respect„m cu to˛ii.
C„ banii se vor recupera este o chestiune pe care statul ulterior o face — dup„ ce pl„te∫te, Ón conformitate
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 142/14.XI.2003 cu decizia judec„toreasc„. ™i este nevoie de lege, pentru c„ altfel nu se poate umbla pe buget.
Deci haide˛i s„ intr„m Ón ace∫ti termeni ∫i s„ discut„m Ón aceste condi˛ii despre un proiect de lege care modific„ bugetul.
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.