Monitorul Oficial·Partea II·23 februarie 2007
other
Emil Strung„
Discurs
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte. Bun„ diminea˛a, stima˛i colegi!
îDesp„r˛irea apelor“ este declara˛ia politic„ pe care o prezint ast„zi Ón fa˛a dumneavoastr„ ∫i ea se vrea o concluzie la evenimentul petrecut Ón Parlamentul Rom‚niei la data de 18 decembrie 2006.
Œn afara rolului s„u simbolic ∫i istoric de condamnare oficial„ a regimului comunist, aceast„ manifestare a avut un efect interesant Ón ceea ce prive∫te clarificarea situa˛iei scenei politice.
Citirea Raportului Tism„neanu, ale c„rui concluzii calific„ regimul comunist drept unul înelegitim ∫i criminal“, de c„tre pre∫edintele Traian B„sescu, a provocat reac˛ii
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 8/23.II.2007 ∫ocante pentru o ˛ar„ ce se pretinde democratic„ ∫i european„. Strig„te, fluier„turi, insulte, scenete demne de circul ambulant, chipuri indiferente, aplauze, toate au fost auzite Ón plenul Parlamentului.
Felul Ón care a fost primit acest raport denot„ starea moral„ a clasei politice rom‚ne∫ti. De∫i spectacolul din Parlament a fost deplorabil, el a avut virtutea de a desp„r˛i apele politice ∫i de a ar„ta aleg„torilor pozi˛ionarea fiec„rei forma˛iuni politice Ón raport cu trecutul Rom‚niei ∫i chiar cu viitorul ei.
Cel care s-a remarcat prin îrinocerizarea“ maxim„ a fost P.R.M. ∫i conduc„torul s„u, Corneliu Vadim Tudor. Atitudinea acestui partid a fost mai mult dec‚t ostil„ condamn„rii unui regim care i-a promovat majoritatea liderilor ∫i s-a dovedit tributar„ modalit„˛ilor comuniste nedemocratice de Ómpiedicare a dreptului la exprimare.
Un alt partid care datoreaz„ prea mult fostului P.C.R. ∫i care s-a manifestat prin indiferen˛a cu care a primit acest gest reparator este P.S.D., din r‚ndurile c„ruia doi membri sunt men˛iona˛i Ón raport: Ion Iliescu ∫i Adrian P„unescu, ambii absen˛i.
Pre∫edintele Senatului, Nicolae V„c„roiu, Óntr-un gest de sfidare, a refuzat s„ Ói tempereze pe cei de la P.R.M., care f„ceau dificil„ citirea concluziilor raportului, sau s„ Ói evacueze, conform Regulamentului ∫edin˛elor comune ale Camerei Deputa˛ilor ∫i Senatului. Consider„m acest fapt ca pe un semn de complicitate Óntre partidele care nu doresc cunoa∫terea ∫i condamnarea crimelor regimului comunist.
Salut„m concluziile raportului Tism„neanu ∫i suntem siguri c„ electoratul a putut distinge, din acest eveniment, partidele care sunt gata de a redeveni europene ∫i partidele care s-au osificat sub povara mo∫tenirii comuniste.
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.