Monitorul Oficial·Partea II·29 decembrie 2006
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Bogdan Olteanu
Discurs
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Dac„ exist„ obiec˛ii, observa˛ii, comentarii la aceast„ completare? Nu sunt.
Neexist‚nd alte amendamente admise sau respinse, proiectul r„m‚ne la vot final.
Stima˛i colegi, trecem la respingeri.
Dac„ ve˛i fi de acord, v-a∫ propune, dac„ ∫i liderii de grup vor fi de acord, s„ reorganiz„m programul de lucru astfel Ónc‚t s„ lucr„m p‚n„ la finalizarea ordinii de zi. Nu mai avem dec‚t propuneri de respingere.
Da? V„ mul˛umesc.
Sigur, Ón maniera Ón care am mai lucrat, dac„ vor exista solicit„ri de retrimitere la comisie, v„ propun s„ fim cu to˛ii de acord, astfel Ónc‚t s„ putem s„ acceler„m procedura.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 203/29.XII.2006 La punctul 12, Propunerea legislativ„ pentru modificarea ∫i completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate Ón mod abuziv Ón perioada 6 martie 1945—22 decembrie 1989.
Legea are caracter organic; Respins„ de Senat. Raport de respingere, Comisia juridic„, de disciplin„ ∫i imunit„˛i.
Suntem Camer„ decizional„. Da, v„ rog.
Doamna deputat Aura Vasile.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.