Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·30 martie 2002
procedural · respins
Frunda György
Discurs
V„ mulþumesc, domnule pre∫edinte de ∫edinþ„. Distins Senat,
F„r„ a Óncerca s„ ne asum„m paternitatea modific„rii acestei legi, noi, cei din Comisia pentru drepturile omului ∫i minorit„þi, am curtat puþin aceast„ lege ∫i am f„cut ∫i noi unele amendamente care au fost luate Ón seam„.
Deci suntem cei care am susþinut ∫i vom susþine, Ón continuare, aceast„ lege.
Cred eu c„ acest proiect de lege se impune pentru c„ exist„ un fenomen infracþional destul de mare Ón Rom‚nia care vizeaz„ mediul familial.
Nu cred c„ prin aceast„ lege noi vom rezolva problema. Pur ∫i simplu, cred c„ am g„sit un instrument juridic care s„-i ajute pe cei care au de suferit din cauza violenþei Ón familie pentru a-∫i rezolva problemele.
Pe de alt„ parte, am l„sat o poart„ deschis„ chiar Ón cadrul acestei situaþii, a violenþei Ón familie, ca un mod de tratare s„ fie Ómp„carea p„rþilor, pentru c„ esenþial pentru societate este menþinerea familiei, ∫i nu destr„marea acesteia.
Va fi nevoie de un timp pentru ca aceast„ lege s„ se cristalizeze, s„-∫i produc„ efectele ∫i, Ón funcþie de efectele pe care le va avea, se va impune sau nu modificarea acestei legi.
Œn concluzie, ea este bine venit„, este necesar„, cu condiþia s„ fie bine aplicat„, pentru c„, Ón general, o lege depinde de modul ei de aplicare, dar cred c„ at‚t p„rþilor v„t„mate, c‚t ∫i judec„torilor le d„m un instrument foarte serios pentru a lupta Ómpotriva violenþei Ón familie.
V„ mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.