Monitorul Oficial·Partea II·18 septembrie 2003
Dezbatere proiect de lege · retras
Ecaterina Andronescu
Discurs
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte de ∫edin˛„.
A∫ vrea s„ aduc c‚teva l„muriri Ón leg„tur„ cu acest program al asigur„rii transportului ∫colar, care, dup„ p„rerea mea, a fost de natur„ s„ aduc„ mult bine Ón multe din localit„˛ile Ón care am reu∫it Ón 2 ani de zile s„ materializ„m programul.
™tiu ∫i situa˛ia din Timi∫. Din fericire, jude˛ul Timi∫ a rezolvat altfel aceast„ problem„, pentru c„ a beneficiat de o alt„ situa˛ie, ∫i cred c„ este o rezolvare extraordinar de pozitiv„.
Dar nu Ón toate jude˛ele ˛„rii s-a putut face a∫a cum s-a f„cut Ón Timi∫. Œn acest moment, dup„ 2 ani de zile, Ón aproape 750 de localit„˛i din ˛„r„ func˛ioneaz„ aceste microbuze ∫colare care Ói pun pe copiii no∫tri Ón situa˛ia s„ ajung„ mai repede ∫i Ón alte condi˛ii la ∫coal„.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 106/18.IX.2003 Vreau s„ v„ informez, domnule deputat, c„ sunt multe comune Ón care copiii mergeau pe jos Óntre 7 ∫i poate chiar 10 kilometri, ceea ce era absolut anormal la nivelul anului 2003.
Vreau s„ v„ spun Ón leg„tur„ cu acest contract pe care l-am avut cu îARO“, c„ a ap„rut Ón anul 2001 ∫i a rezolvat Óntr-o manier„ extraordinar de ieftin„ acest proiect, prin compara˛ie cu oferta pe care am avut-o de la îROCAR“, unde un microbuz se oferea cu aproape 30.000 de dolari, la îARO“ contractarea s-a f„cut la nivelul a 12.000 de dolari, ceea ce era extrem de convenabil.
Vreau, de asemenea, s„ ∫ti˛i c„ ∫i contractul anului 2002 a fost continuat pe aceea∫i sum„ angajat„ Ón anul 2001, de∫i, sigur, infla˛ia Óndrept„˛ea uzina s„ solicite cre∫terea de pre˛. ™i Ón anul 2003 contractul pe care noi l-am Óncheiat cu îARO“ l-am Óncheiat la nivelul pre˛ului anului 2001. Era firesc ca acum Guvernul s„ vin„ s„ corecteze, ˛in‚nd seama de infla˛ia care a fost Ón ace∫ti 2 ani, s„ corecteze pre˛ul microbuzului, ∫i, ca urmare, aceste sume care s-au dat suplimentar nu fac dec‚t s„ acopere o situa˛ie de fapt care a fost Ón detrimentul Œntreprinderii îARO“ C‚mpulung.
Contractul de anul acesta are un num„r de alte 295 de microbuze, deci Ónmul˛i˛i cu Óntre 22 ∫i 16 copii s„ vede˛i c‚˛i copii beneficiaz„ de acest contract. ™i Ón condi˛iile aloc„rilor pe care Guvernul le-a aprobat, pre˛ul microbuzului este sub ceea ce oferea la Ónceput îROCAR“-ul ∫i sub pre˛urile transportului similar de la o alt„ firm„ de transport din lume.
Eu n-am f„cut acum calculul acesta, dar sigur nu este 30.000 de euro. V„ rog s„ calcula˛i: sunt 295 de microbuze ∫i v„ rog s„ calcula˛i diferen˛a, ∫i o s„ vede˛i c„ nu se ridic„ la acest nivel. Eu v„ invit s„ aprob„m aceast„ ordonan˛„, pentru c„ trebuie s„ ˛inem seama de faptul c„ Ón spatele ei zeci de mii de elevi din aceast„ ˛ar„ beneficiaz„ de transportul ∫colar ∫i cred c„ este un gest care vine Ón sprijinul asigur„rii unui Ónv„˛„m‚nt de calitate corespunz„toare.
V„ mul˛umesc foarte mult.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .