Monitorul Oficial·Partea II·18 octombrie 2003
other · adoptat
Petre Posea
Discurs
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Declara˛ie politic„ privind desf„∫urarea Festivaluluiconcurs îToamna buzoian„“, edi˛ia a XXXIV-a, Nehoiu, 26-28.09.2003.
Ca o consecin˛„ a obiectivelor strategice ale Partidului Social Democrat, pot afirma f„r„ teama de a gre∫i c„ la nivelul jude˛ului Buz„u, dar ∫i Ón alte localit„˛i, ∫i m-a∫ referi aici predilect la ora∫ul Nehoiu, comunitatea mea natal„, ∫i Ón domeniul cultural-artistic, ca de altfel Ón toate domeniile de activitate, s-a acumulat o nou„ experien˛„, ce ofer„ parametri noi de consisten˛„ ∫i calitate.
Aplic‚nd consecvent unul din obiectivele guvern„rii noastre Ón domeniul amintit — îSatul rom‚nesc Ón via˛a spiritual„“, ora∫ul Nehoiu a devenit beneficiarul unor proiecte culturale ample, Óncep‚nd cu cre∫terea rolului ∫colii, a∫ez„mintelor culturale, bibliotecii, institu˛iilor de cult, care se dovedesc a fi pioni indispensabili Ón via˛a spiritual„ a localit„˛ii, av‚nd ca nobil scop men˛inerea ∫i promovarea civiliza˛iei tradi˛ionale.
Anul acesta, sub patronajul unor organisme ∫i institu˛ii de marc„, numind astfel Consiliul Jude˛ean Buz„u, prin Centrul jude˛ean al crea˛iei populare, Prim„ria ora∫ului Nehoiu, Casa or„∫eneasc„ de cultur„ Nehoiu, Direc˛ia pentru cultur„, culte ∫i patrimoniu cultural na˛ional a jude˛ului Buz„u ∫i, nu Ón ultimul r‚nd, organiza˛ia local„ a Partidului Social Democrat, Ón perioada 26-28 septembrie s-a desf„∫urat cea de a XXXIV-a edi˛ie a Festivaluluiconcurs na˛ional de muzic„ popular„ îToamna buzoian„“.
Festivalul, organizat ∫i desf„∫urat la Nehoiu, zon„ cu bogate tradi˛ii etnofolclorice, Ón maniera obi∫nuit„, ∫i-a urmat menirea predestinat„ de a contribui Ón continuare la descoperirea ∫i promovarea celor mai valoro∫i interpre˛i de muzic„ popular„ amatori, la stimularea interesului publicului pentru receptarea crea˛iilor folclorice autentice, la valorificarea comorilor c‚ntecului ∫i portului popular rom‚nesc.
Nu-mi propun s„ intru Ón detalii tehnice de organizare, acestea sunt prev„zute Ón regulamentul festivalului, dar, totu∫i, trebuie s„ amintesc c„ acesta se desf„∫oar„ pe dou„ sec˛iuni, soli∫ti vocali ∫i instrumenti∫ti, Ón cadrul unui spectacol cu public, iar Ón ultima zi are loc spectacolul de gal„ al laurea˛ilor ∫i festivitatea de premiere.
Aprecierea concuren˛ilor se face de c„tre un juriu alc„tuit din personalit„˛i ale vie˛ii culturale, speciali∫ti Ón folclor ∫i reprezentan˛i ai institu˛iilor organizatoare, ˛in‚ndu-se seama de calit„˛ile interpret„rii, autenticitatea ∫i valoarea artistic„ a pieselor, ˛inuta scenic„, frumuse˛ea ∫i originalitatea costumului popular.
™i la aceast„ edi˛ie, concuren˛ii, reprezentan˛i ai unor zone etnofolclorice de mare bog„˛ie ∫i frumuse˛e, sosi˛i la nobila confruntare a c‚ntecului popular, au f„cut dovada unor deosebite calit„˛i vocal-interpretative, consfin˛ind un adev„r incontestabil — folclorul nostru r„m‚ne ∫i ast„zi un fenomen pururi viabil, nepieritor.