Monitorul Oficial·Partea II·24 octombrie 2005
other · adoptat
Dan Nica
Discurs
## V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Doamna deputat Mona Musc„ spunea c„ Ón legislatura trecut„ mini∫trii, atunci c‚nd aveau o problem„, erau scuza˛i de c„tre plenul Parlamentului, ∫i vreau s„ spun c„ a∫a este. Dar, din p„cate, Domnia sa nu fusese informat„ c„ existase o decizie a Camerei Deputa˛ilor Ón ceea ce o prive∫te pe doamna ministru Boagiu, ∫i anume de a fi prezent„ la dezbaterea legilor prioritare pentru integrarea Ón Uniunea European„, ∫i aceast„ decizie a fost luat„ la Ónceputul s„pt„m‚nii trecute.
Deci, din acest punct de vedere, situa˛ia nu era comparabil„ ∫i, Óntr-adev„r, prezen˛a doamnei ministru Ón plenul Camerei Deputa˛ilor era o obliga˛ie, din acest punct de vedere, cu at‚t mai mult cu c‚t interveniser„ dou„ elemente, primul: s„pt„m‚na trecut„, doamna ministru a spus c„ legile prioritare pentru integrare Ón
Uniunea European„ nu sunt aprobate ∫i nu sunt dezb„tute de c„tre Parlament, iar ast„zi, doamna ministru, Óntr-o declara˛ie pe care a dat-o agen˛iilor de pres„ ∫i care a fost preluat„ de c„tre toate ziarele pe care, probabil, le vom citi m‚ine, a spus c„ Ón continuare Parlamentul Rom‚niei nu se ocup„ de dezbaterea ∫i adoptarea legilor prioritare pentru integrarea Ón Uniunea European„. Mai mult dec‚t at‚t, sunt situa˛ii — ∫i vreau s„ ne spun„ doamna ministru care sunt acele situa˛ii, s„ putem s„ corect„m aceste lucruri, dac„ ele sunt adev„rate — c‚nd proiectele de lege sunt trimise direct Biroului permanent ∫i acestea nu ajung la comisii. Deci dac„ exist„ asemenea lucruri, de o gravitate pe care noi o consider„m excep˛ional„, ar trebui ca doamna ministru s„ vin„ aici, aceasta a fost ra˛iunea pentru care noi am insistat s„ fie prezent„ doamna ministru, pentru c„ noi credem c„ nu merit„m s„ fim acuza˛i degeaba, spunem noi, sau poate Ón necuno∫tin˛„ de cauz„, ∫i nu cred c„ este normal s„ avem un dialog noi, Parlamentul Rom‚niei, cu doamna ministru Boagiu, prin intermediul mas-media; cu tot respectul pentru mas-media. Are un lucru s„ ni-l spun„, s„ vin„ s„ ni-l spun„ de la microfonul Camerei Deputa˛ilor ∫i s„ ne spun„ precis: uita˛i, stima˛i deputa˛i, sau doamnelor ∫i domnilor deputa˛i, exist„ proiectul de lege X, Y, Z pe care dumneavoastr„ nu l-a˛i adoptat. Deci discut„m Ón general despre integrarea Ón Uniunea European„, dar aceste lucruri concrete lipsesc.
Aceasta a fost motiva˛ia demersului nostru. V„ reamintesc, el a fost sus˛inut ∫i votat de c„tre toate grupurile parlamentare din Camera Deputa˛ilor.
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.