Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·30 septembrie 2005
procedural · respins
Maria Petre
Aprobarea ordinii de zi ∫i a programului de lucru
Discurs
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte. Doamnelor ∫i domnilor colegi,
E un demers pe care am Ón˛eles s„-l continuu dup„ ce cei peste 3.000 de locuitori din satele Luciu ∫i Gura Ialomi˛ei, care au apar˛inut ∫i apar˛in ∫i Ón acest moment de comuna Mihail Kog„lniceanu din jude˛ul Ialomi˛a, au promovat prin referendum ideea reÓnfiin˛„rii comunei care a existat ∫i p‚n„ Ón 1968, de altfel, Gura Ialomi˛ei. Este vorba de dou„ dintre satele componente ale actualei comune Mihail Kog„lniceanu, care sunt relevante ∫i prin poten˛ialul agricol al terenurilor care le apar˛in, ∫i printr-o conservare, Óntr-o m„sur„ absolut apreciabil„, a ceea ce ˛ine de zona de tradi˛ii ∫i de zona de obiceiuri a jude˛ului Ialomi˛a.
Ce v„ pot spune Ón plus este c„ reÓnfiin˛area comunei Gura Ialomi˛ei, prin separarea de actuala comun„ Mihail Kog„lniceanu... Are ∫i infrastructura ∫i resursele bugetare pentru aceast„ separare ∫i evaluarea s-a f„cut cu mult„ responsabilitate.
Ca atare, domnule pre∫edinte ∫i stima˛i colegi, v„ rog s„ fi˛i cu to˛ii de acord pentru a face, p‚n„ la urm„, un act pe care noi l-am f„cut Ón nenum„rate r‚nduri, de repara˛ie istoric„ pentru locuitorii celor dou„ sate, care v„ repet, sunt peste 3.000, deci avem toate criteriile din Legea de organizare a teritoriului Óndeplinite ∫i cu un oarecare suport financiar, dac„ vre˛i.
V„ mul˛umesc foarte mult.
14 MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 129/30.IX.2005
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.