Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 aprilie 2006
other · respins
Gheorghe Funar
Discurs
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte. Doamnelor ∫i domnilor senatori,
A∫a cum cunoa∫te˛i, nu de mult s-a introdus sistemul de vot electronic. Acest domeniu nu a fost reglementat
∫i, implicit, nu a fost prev„zut Ón legea special„ un capitol de sanc˛iuni Ón privin˛a votului multiplu, a falsului privind contrafacerea instrumentului de vot, respectiv cartela de vot, precum ∫i a folosirii acesteia de c„tre o alt„ persoan„ Ón vederea cre„rii de consecin˛e juridice pentru sine sau pentru altul, atunci c‚nd, potrivit legii, votul Ón fals serve∫te pentru producerea acelor consecin˛e.
Spre deosebire de falsul Ón Ónscrisuri oficiale, care se pedepse∫te indiferent dac„ actul a fost Óntrebuin˛at, votul Ón fals nu se pedepse∫te, deoarece nu exist„ Ónc„ o reglementare juridic„ Ón acest domeniu.
Nu a fost reglementat„ nici situa˛ia folosirii unui instrument de vot de c„tre o alt„ persoan„, inclusiv atunci c‚nd aceasta conduce la alterarea adev„rului ∫i la vicierea rezultatului votului.
Œn consecin˛„, ini˛iatorii, mai mul˛i senatori ai P.R.M., vin cu aceast„ propunere legislativ„ care vizeaz„ modificarea art. 286 din Codul penal, cu urm„torul cuprins: îŒntrebuin˛area unui instrument de vot folosit Ón cadrul autorit„˛ilor sau institu˛iilor publice de o alt„ persoan„ dec‚t aceea Óndrept„˛it„ s„-∫i exprime pozi˛ia se pedepse∫te cu Ónchisoare de la 1 an la 3 ani.“
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.