Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·15 septembrie 2006
other · respins
Ecaterina Andronescu
Demisia doamnei senator Mihaela Rodica St„noiu din partid ∫i din Grupul parlamentar al P.S.D.
Discurs
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte. Doamnelor ∫i domnilor senatori,
Œncerc s„ trec peste am„r„ciunea votului care tocmai s-a Óncheiat ∫i doresc s„ v„ c‚∫tig bun„voin˛a pentru acest proiect legislativ care mi se pare c„ este extraordinar de important. El vizeaz„ salarizarea personalului didactic Óntr-o perioad„ Ón care deschiderea anului ∫colar se apropie ∫i, iat„, sensibilitatea pe aceast„ tem„ cre∫te foarte mult.
Sunt convins„ c„ a˛i participat, a˛i v„zut din pres„ Ónt‚lnirea Guvernului cu sindicatele, ieri, chiar pe aceast„ tem„.
Propunerea noastr„ legislativ„ vine Ón sprijinul celor care se afl„ la guvernare Ón Óncercarea lor de a ameliora salarizarea din sumele, angajate deja prin acordul cu sindicatele, care nu se vor cheltui pe proiectele de infrastructur„.
A∫a cum v„ este, probabil, cunoscut, Ón urma acordului dintre Guvern ∫i sindicate, Guvernul a decis alocarea a 1,1 miliarde de euro pentru proiecte de infrastructur„. ™i experien˛a personal„, ∫i ceea ce ∫tiu din
realitatea sistemului, m„ determin„ s„ afirm Ón fa˛a dumneavoastr„ c„ p‚n„ la sf‚r∫itul anului nu se vor cheltui to˛i banii.
De aceea, propunerea legislativ„ vine s„ v„ solicite votul pentru a men˛ine aceast„ sum„ Ón interiorul sistemului de Ónv„˛„m‚nt ∫i, Ón m„sura Ón care resursele acestea nu se pot cheltui pe proiectele de infrastructur„, s„ fie acordate pe salarii.
Cu speran˛a c„ ve˛i vota de data aceasta Ón favoarea nu a ini˛iatorilor care au venit Ón fa˛a dumneavoastr„ cu acest proiect de lege, ci a celor peste 350.000 de cadre didactice care a∫teapt„ un semnal de la Parlamentul Rom‚niei, v„ mul˛umesc pentru c„ m-a˛i ascultat.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.