Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 februarie 2004
procedural · adoptat
Ioan Cindrea
Discurs
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte. Doamnelor ∫i domnilor senatori,
Prezentul proiect de lege are ca obiect de reglementare, a∫a cum s-a spus, modificarea ∫i completarea Legii nr. 76/2002 ∫i vizeaz„ Ón principal introducerea unor noi m„suri pentru stimularea ocup„rii for˛ei de munc„, extinderea categoriilor de persoane care pot beneficia de aceste facilit„˛i acordate din bugetul asigur„rilor sociale de ∫omaj, precum ∫i asigurarea corel„rii cu prevederile noului Cod al muncii.
Principalele dispozi˛ii de modificare a Legii nr. 76/2002 se refer„ Ón primul r‚nd la m„suri de stimulare a angajatorilor pentru Óncadrarea Ón munc„ a absolven˛ilor institu˛iilor de Ónv„˛„m‚nt, diferen˛iat Ón func˛ie de nivelul studiilor.
A doua categorie de m„suri de stimulare se refer„ la angajatorii care Óncadreaz„ Ón munc„ persoane care mai au 3 ani p‚n„ la v‚rsta legal„ de pensionare, afectate de procesul de restructurare ∫i care au un acces destul de greu pe pia˛a muncii.
O a treia categorie de m„suri sunt cele legate de stimularea form„rii profesionale, organizat„ Ón interiorul agen˛ilor economici, Ón special pentru persoanele care au
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 9/23.II.2004 avut contractele de munc„ suspendate pentru Óngrijire copil, satisfacerea stagiului militar, fie pentru pensie de invaliditate, c„rora, la reÓntoarcere, din bugetul asigur„rilor sociale de ∫omaj, prin acest proiect s„ le putem finan˛a formarea profesional„ pentru prevenirea ∫omajului.
De asemenea, o categorie important„ a m„surilor prev„zute Ón proiectul de modificare se refer„ la consultan˛„, asisten˛„ pentru Ónceperea unei activit„˛i independente ∫i posibilitatea acord„rii unor credite cu dob‚nd„ subven˛ionat„ — 25% din dob‚nda de referin˛„ a B„ncii Na˛ionale — pentru studen˛i, pentru stimularea deschiderii de afaceri ∫i ocuparea acestora prin aceast„ m„sur„.
Fa˛„ de cele prezentate, Ministerul Muncii, Solidarit„˛ii Sociale ∫i Familiei sus˛ine adoptarea prezentului proiect de lege, cu amendamentele comisiei.
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.