Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·13 noiembrie 2003
procedural · adoptat
Gheorghe Buzatu
Aprobarea ordinii de zi ∫i a programului de lucru.
Discurs
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte. Doamnelor ∫i domnilor senatori,
Am ascultat cu deosebit interes ultima parte a expunerii domnului ministru de externe, Excelen˛a Sa domnul Mircea Geoan„, ∫i, de asemenea, interven˛ia colegului nostru, senatorul Ghiorghi Pris„caru.
Documentul care se supune aten˛iei noastre ast„zi este foarte interesant, eu l-a∫ numi cardinal pentru definirea rela˛iilor externe ale Rom‚niei. Este oarecum surprinz„tor faptul — dar asta este ordinea pe care noi o aprob„m la Ónceput de ∫edin˛„ —, c„ acest document este supus aten˛iei noastre, a∫a, la un sf‚r∫it de ∫edin˛„, trebuind s„ mergem mai repede, trebuind s„ fie aprobat ast„zi sau data viitoare ∫i trebuind ca discu˛iile s„ fie, Óntr-un fel, comprimate.
Cu toate acestea, av‚nd Ón vedere importan˛a materiei, cred c„ acest document merit„ mai mult„ Ón˛elegere din partea noastr„, merit„ o dezbatere ceva mai larg„ ∫i nu cred c„ aceast„ jum„tate de or„ care ne-a mai r„mas este suficient„ pentru studiul atent al acestui document.
O prim„ constatare. Am Ón fa˛„ documentul primit la caset„. Deci, mai mult dec‚t scrie Ón ordinea de zi, este Legea pentru ratificarea Tratatului de c„tre Camera Deputa˛ilor ∫i Senatului. O prim„ surpriz„ este urm„toarea (citez din text):
îParlamentul Rom‚niei adopt„ prezenta lege.
Art. 1 — Se ratific„ Tratatul privind rela˛iile prietene∫ti... ∫i
Art. 2 — Declara˛ia comun„ a mini∫trilor afacerilor externe.“
De∫i Ón expunerea de motive se precizeaz„ un lucru c‚t se poate de clar, c„ aceast„ declara˛ie, din punct de vedere juridic, nu reprezint„ o anex„ a tratatului... Atunci de ce este inclus„ Ón acest proiect de lege? Pentru c„ aici este ∫i eficien˛a hot„r‚toare, radical„, cardinal„, a acestui proiect de lege. De vreme ce Tratatul privind rela˛iile prietene∫ti con˛ine prevederi — Ón articolele sale, 19 sau 20, c‚te sunt aici — care pot fi Ónt‚lnite Ón orice documente de aceast„ natur„, ei bine, aceast„ Declara˛ie comun„, semnat„ tot la 4 iulie anul acesta la Moscova, ridic„ importante probleme referitoare la trecut, la prezent ∫i la viitor.
Orice am spune noi, este greu de crezut c„ Federa˛ia Rus„, din momentul Ón care s-a semnat tratatul, Ó∫i va schimba politica. De 300 de ani politica Rusiei a fost ∫i va r„m‚ne aceea∫i. Ne g‚ndim la ce va fi Rusia democrat„ de m‚ine. R„m‚ne de v„zut, dar marile puteri, a∫a cum a explicat foarte bine un cunoscut om politic britanic, înu au sentimente, ci ele au numai interese“. ™i mie Ómi este foarte greu s„ cred c„ din acest moment, din 4 iulie, dintr-o dat„, Rusia Ó∫i schimb„ politica fa˛„ de Rom‚nia.
Eu cred c„ Ón vederea semn„rii tratatului la 4 iulie — ∫i a declara˛iei la care m-am referit — Ón primul r‚nd, era bine ca Rusia s„ fi dat dovad„ de ni∫te acte de bun„voin˛„ fa˛„ de Rom‚nia. Spre exemplu, m„ g‚ndesc c„ Rusia a tratat cu at‚ta indiferen˛„ situa˛ia celor 3 camarazi ai senatorului Ila∫cu, care au fost aresta˛i Ónc„ Ón 1992 ∫i sunt de˛inu˛i Ón... îRepublica“ Transnistrean„. Cum este posibil? Fiindc„ noi cunoa∫tem cuv‚ntul decisiv pe care Ól are Rusia Ón a determina o atitudine clar„ a îguvernului“ de la Tiraspol Ón problema respectiv„.