Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 februarie 2004
other · adoptat
Maria Petre
Discurs
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte. Doamnelor ∫i domnilor colegi,
O s„ v„ rog s„-mi permite˛i s„ prezint, de la microfonul Senatului, Declara˛ia de la Bra∫ov a liderilor Partidului Democrat, adoptat„ pe data de 31 ianuarie, zilele trecute.
îLu‚nd Ón considerare c„ de la evenimentele din decembrie 1989 ∫i p‚n„ Ón prezent institu˛iile statului de drept au fost subordonate persoanelor din e∫alonul doi al Partidului Comunist, care nu ∫i-au schimbat mentalitatea totalitar„, iar prin incompeten˛„ ∫i rea-credin˛„ au z„d„rnicit reformarea democratic„ a ˛„rii, c„ o mare parte a rom‚nilor nu mai au Óncredere Ón aceste institu˛ii politice ∫i administrative, transformate Ón instrumente de represiune ∫i Ómbog„˛ire necinstit„, c„ Partidul Social Democrat — partidul-stat — urm„re∫te ca prin blocarea Ónnoirii societ„˛ii rom‚ne∫ti s„ p„streze privilegiile economice ale liderilor ∫i ale clientelei sale, c„ Rom‚nia a fost marginalizat„ pe plan european din cauza imobilismului politic, a corup˛iei ∫i a neprofesionalismului, cauze ale s„r„cirii extreme a popula˛iei, pun‚ndu-se Ón discu˛ie chiar suspendarea negocierilor de aderare la Uniunea European„, liderii Partidului Democrat, reuni˛i la Bra∫ov, decid c„ una dintre ac˛iunile esen˛iale pentru schimbarea climatului social ∫i economic este primenirea clasei politice, prin atragerea Ón partid ∫i promovarea Ón func˛ii de coordonare importante a unor politicieni profesioni∫ti ∫i tineri care s„ se al„ture celor care au confirmat deja Ón politic„.
Ace∫ti noi oameni politici, selecta˛i pe criteriile competen˛ei ∫i ale aptitudinilor politice, vor avea acces la responsabilit„˛i concrete ∫i importante Ón cadrul partidului, pentru a putea participa direct la confruntarea politic„ ∫i la deciziile administrative menite s„ schimbe Ón bine Rom‚nia.
Decizia Partidului Democrat este Ón acord cu dorin˛ele rom‚nilor, care au Ón˛eles c„ nu sunt dec‚t victime ale neprofesionalismului unor reprezentan˛i ai statului totalitar.
Absenteismul, votul negativ, boicotarea vie˛ii civice sunt r„spunsuri concrete ale cet„˛enilor la practicile desuete ale gerontocra˛iei administrative reprezentate ∫i coordonate de majoritatea liderilor P.S.D.
Dinamismul ∫i profesionalismul noilor politicieni pot fi garan˛ii pentru coeren˛a reformelor pe care le vor promova.
Organiza˛iile Partidului Democrat din ˛ar„ vor pune Ón aplicare con˛inutul acestei declara˛ii Ón ac˛iunile politice din anul 2004.
Bra∫ov, 31 ianuarie 2004.“
V„ mul˛umesc foarte mult.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.