Monitorul Oficial·Partea II·5 decembrie 2003
other · adoptat
Raj-Alexandru Tunaru
Discurs
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte. Domnule pre∫edinte,
Doamnelor ∫i domnilor deputa˛i,
Voi aborda Ón declara˛ia mea politic„ trei probleme care par diferite ca spe˛„, dar care au ceva Ón comun — imaginea Rom‚niei Ón mileniul III.
Prima problem„ pe care o supun aten˛iei dumneavoastr„, doamnelor ∫i domnilor colegi, este una
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 155/5.XII.2003 incredibil„, dar, din p„cate, foarte adev„rat„. Este vorba de pensiile de mizerie care mai sunt Ón Rom‚nia secolului al XXI-lea, Ón special cele acordate fo∫tilor salaria˛i din agricultur„, care, Ón multe cazuri, se scriu din maximum patru sau chiar din trei cifre, adic„ pensii mai mici de 100 de mii de lei sau chiar de r‚sul curcilor — mai mici dec‚t cea mai mic„ moned„ rom‚neasc„, cea de 500 de lei.
Un caz din multe altele a fost descris cu lux de am„nunte de presa scris„: cum un ˛„ran f„r„ nici un fel de venit prime∫te o pensie de urma∫ de numai 400 de lei. Practic, el nu poate primi aceast„ pensie deoarece nu exist„ moned„ pentru a efectua plata dec‚t Ón cazul Ón care statul rom‚n d„ dovad„ de mult„ generozitate ∫i Ói d„ ∫pag„ pensionarului din comuna Cladova 100 de lei.
îOare nu ar trebui s„ ∫tergem cu buretele o formul„ de calcul a pensiilor care este greoaie ∫i foarte complicat„“ — citez din r„spunsul primit de la doamna ministru al muncii la Óntrebarea unui coleg de grup parlamentar referitoare la pensii diferite pentru doi oameni care au muncit Ón acela∫i loc ∫i care au aceea∫i vechime — î∫i s„ acord„m pensii dup„ o formul„ nou„ ∫i simpl„, care s„ Ónceap„ de la co∫ul zilnic ∫i s„ fie suplimentat„ Ón func˛ie de costul taxelor localit„˛ii Ón care Ó∫i are domiciliul acea persoan„, ∫i m„ refer aici la plata utilit„˛ilor care sunt diferite Ón capitala Bucure∫ti fa˛„ de celelalte ora∫e din provincie sau de sate?!
Œn acest caz ar exista cinci-∫ase categorii de pensii, dar nici una s„ nu fie mai mic„ dec‚t valoarea co∫ului zilnic ori 30 de zile ale lunii.“
Stima˛i colegi,
Domnilor guvernan˛i,
S„ rezolv„m aceast„ anomalie a secolului al XXI-lea Ónainte s„ intr„m Ón Uniunea European„ cu pensii de c‚teva mii de lei, care nu ajung nici m„car pentru cump„rarea unei h‚rtii igienice.
O alt„ problem„ ce trebuie rezolvat„ urgent este problema turismului rom‚nesc.
Am r„mas stupefiat c‚nd am aflat din mass-media, cu ocazia vizitei pre∫edintelui Rom‚niei Ón Fran˛a, c„ Oficiul pentru Turism al Rom‚niei din Paris nu are dec‚t un singur angajat, care nu face altceva dec‚t s„ r„spund„ la telefon.
Œmi aduc aminte de anii ’80, ∫i cred c„ ∫i dumneavoastr„ la fel, c‚nd litoralul rom‚nesc era invadat de turi∫ti. Francezii veneau la noi vara pentru plaj„, iar toamna ∫i prim„vara pentru vestitele sanatorii balneare, Ón special la cele din Mangalia.
Pe l‚ng„ ace∫tia, ne mai vizitau foarte mul˛i scandinavi, polonezi, ru∫i, dar ∫i israelieni ∫i arabi.