Monitorul Oficial·Partea II·28 iunie 2003
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Varujan Pambuccian
Discurs
V„ mul˛umesc. Domnule pre∫edinte, Domnule prim-ministru, Stima˛i colegi,
Grupul parlamentar al minorit„˛ilor na˛ionale a considerat de la bun Ónceput c„ acesta este un moment potrivit pentru revizuirea Constitu˛iei. Este un moment potrivit, pentru c„ ne apropiem de definitivarea procesului de integrare euroatlantic„, ∫i, din punct de vedere juridic, trebuie s„ asigur„m, at‚t la nivel de legi obi∫nuite, dar mai ales la nivel constitu˛ional, interoperabilitatea Óntre noi ∫i actualii ∫i viitorii no∫tri parteneri.
Din acest punct de vedere, nu se putea g„si un moment mai potrivit, ∫i consider„m c„ acordul politic, a∫a cum a fost el formulat de la Ónceput ∫i continuat pe tot parcursul discu˛iilor legate de revizuirea Constitu˛iei, a fost bine Óntocmit ∫i respectat de to˛i cei care am participat la acest proces.
Cred c„ Ón marea lor majoritate, modific„rile care au fost f„cute, au fost f„cute ˛in‚nd cont de acest imperativ, de interoperabilitatea constitu˛ional„ cu viitorii no∫tri alia˛i. Din acest punct de vedere, Ón noua formul„ pe care Comisia constitu˛ional„ o propune ast„zi, putem constata c‚˛iva pa∫i Ónainte, f„cu˛i, sigur, plec‚nd de la o serie de
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 82/28.VI.2003 realit„˛i pe care le-am tr„it Ón ace∫ti 10 ani, dar Ón mod cert, cu pa∫i Ónainte. Œn direc˛ia cristaliz„rii institu˛iilor democratice Ón Rom‚nia, credem c„ noua formul„, noile raporturi Óntre cele dou„ Camere, a∫a cum sunt stabilite acum Ón Constitu˛ie, vor putea duce la o mai mare eficien˛„ a procesului legislativ, f„r„ a periclita rolul de garant al democra˛iei pe care Ól are Parlamentul.
Credem c„ modul Ón care puterea judec„toreasc„ a fost reg‚ndit„, Ón formula aceasta nou„ de Constitu˛ie, Ói va garanta pe de o parte independen˛a, iar pe de alt„ parte o va face s„ ac˛ioneze mai responsabil Ón Rom‚nia, ∫i accentuez pe aceste dou„ cuvinte, **mai responsabil** .
Credem c„ pentru noi, pentru minorit„˛ile na˛ionale aceast„ nou„ formul„ de Constitu˛ie reprezint„ un clar pas Ónainte ∫i un clar pas Ónainte Ón spirit european. A∫a cum arat„ acum aceast„ nou„ formul„, ea reflect„ Óntr-un fel, la scar„ na˛ional„, modul Ón care Rom‚nia va ac˛iona Ón interiorul Uniunii Europene, acolo unde fiecare na˛iune va reprezenta o minoritate a Europei. ™i din acest punct de vedere, credem c„ ceea ce am realizat la nivelul Constitu˛iei reprezint„ un exerci˛iu util ∫i pentru viitor, pentru modul Ón care Rom‚nia se va integra Ón structurile europene.
Sigur, este foarte greu de spus care vor fi beneficiile acestei revizuiri. Este foarte u∫or s„ judeci trecutul, este foarte u∫or s„-l analizezi; este foarte greu s„ Óntrevezi viitorul. ™i probabil c„, cei care peste ani vor revizui aceast„ Constitu˛ie, vor fi cei care ne vor judeca cel mai bine. Dar noi credem c„ ceea ce am realizat acum reflect„, probabil, cel mai bine stadiul dezvolt„rii sociale, politice a Rom‚niei, experien˛a pe care am c‚∫tigat-o Ón 10 ani, ∫i mai ales dorin˛a noastr„ de a ne perfec˛iona mecanismele democratice. Probabil c„ aceast„ bun„voin˛„ care a domnit Ón interiorul Comisiei constitu˛ionale, faptul c„ discu˛iile care s-au dus Ón interiorul Comisiei constitu˛ionale au fost discu˛ii mai mult dec‚t colegiale, Ón care fiecare dintre membrii Comisiei constitu˛ionale a Óncercat s„ judece, sigur, plec‚nd de la o anumit„ doctrin„ pe care o reprezenta, dar Óncerc‚nd s„ treac„, de multe ori, dincolo de anumite principii doctrinare ∫i s„ g„seasc„ formula cea mai potrivit„ pentru ˛ar„, ∫i nu spun vorbe mari c‚nd spun lucrul acesta, cred c„ este un motiv care m„ face s„ m„ simt m‚ndru c„ am f„cut parte din aceast„ comisie, chiar dac„ sunt singurul care nu a fost jurist acolo. Prietenul meu, Valeriu Stoica, spunea c„ to˛i am fost juri∫ti. Nu, eu nu am fost. Eu sunt matematician. Dar, am avut ocazia s„ v„d un spectacol de foarte bun„ calitate, de inteligen˛„, de cuno∫tin˛e, de multe ori chiar trec‚nd de zona politic„ ∫i ajung‚nd foarte mult Ón zona ∫tiin˛ific„. A fost, dup„ p„rerea mea, o discu˛ie de o calitate deosebit„, cea care s-a purtat Ón interiorul acestei Comisii constitu˛ionale, fapt pentru care doresc s„ le mul˛umesc colegilor mei.