Monitorul Oficial·Partea II·19 septembrie 2003
other · respins
Mihaela Ionescu
Discurs
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte. Dragi colegi,
Partidul Rom‚nia Mare prive∫te cu Óngrijorare faptul c„ ∫i anul acesta, la 13 ani de la evenimentele din decembrie ’89, data de 15 septembrie, care anun˛„ Ónceperea anului ∫colar ∫i, apoi, cea de 1 octombrie, debutul anului universitar, sunt desconsiderate, tratate superficial, pompieristic.
Dac„ Ón familiile cu copii acest eveniment este preg„tit cu minu˛iozitate, autorit„˛ile parc„ fac totul pentru a crea haos Ón repartizarea cadrelor didactice, Ón timp ce finalizarea lucr„rilor de repara˛ii ale ∫colilor ∫i gr„dini˛elor este neglijat„ sau tergiversat„ la maximum.
Pe de o parte, elevii, pe de alt„ parte, cadrele didactice, a∫teapt„ Ónceperea noului an ∫colar cu team„ ∫i incertitudine.
Elevii ∫i p„rin˛ii lor sunt total dezorienta˛i de perspectiva Ónlocuirii examenului de capacitate, av‚nd Ón vedere dramele pe care le-a consemnat acesta Ón anul curent, datorit„ sistemului greoi ∫i ilogic de repartizare a elevilor admi∫i cu medii sub limit„ la liceul ini˛ial. A fost r„u, dar poate fi ∫i mai r„u cu experimentul testelor ∫i al mediilor de trecere la liceu pe baza mediilor ∫colare care s„ reprezinte un procent c„ruia i se vor ad„uga altele, ob˛inute dup„ finalizarea testelor. Nu se mai poate da vina la infinit pe calculatoarele care tot ma∫ini f„r„ suflet ∫i minte sunt ∫i care nu pot decela informa˛iile gre∫ite, nici introducerea lor defectuoas„ ∫i poate chiar gre∫elilor voite care, dac„ reu∫esc s„ fericeasc„ c‚˛iva lene∫i, pot nenoroci c‚˛iva elevi eminen˛i.
Œnceperea anului ∫colar cu promisiuni de genul c„ toate institu˛iile ∫colare vor beneficia de dot„ri cu calculatoare performante, c„ peste un milion de copii Ónfometa˛i vor primi cornul ∫i laptele, biscuitul ∫i triunghiul de br‚nz„ sau c„ toate camioanele frumos aliniate Ón fa˛a Guvernului vor porni cu ghiozdanele pline spre copiii s„raci, tot mai mul˛i la num„r, nu mai p„c„lesc pe nimeni.
Diferen˛a dintre poz„ ∫i realitate este de la cer la p„m‚nt.
La Bucure∫ti, la Gr„dini˛a nr. 268 din sectorul 5 s-au g„sit fonduri s„ se refac„ totul, de la zid„rie p‚n„ la termopane, ∫i sunt a∫teptate laptop-urile pentru uzul copiilor pre∫colari.
Œn jude˛ul Constan˛a, Ón comuna Topraisar, ∫coala din satul Movili˛a nu este dotat„ nici m„car cu un aparat de radio, sau cu un TV. Dar ceea ce este mai grav, nu are nici o bibliotec„. Œn asemenea situa˛ie, calculatorul devine o utopie. La alegerile locale, desf„∫urate de cur‚nd pe acolo, s-au deplasat Ón campanie vreo 40 de jeepuri guvernamentale Ón care se l„f„ia ∫i un deputat, acum ministru, originar de acolo. Nu s-a Ónvrednicit Óns„ s„ se opreasc„ pentru a vizita ∫coala care l-a preg„tit pe vremuri cu manuale gratuite, ∫coal„ unde putea servi masa gratuit, era instruit de cadre didactice competente, care desf„∫urau un proces educativ ∫i utilizau un sistem de evaluare a cuno∫tin˛elor care nu se schimba Ón fiecare an din r„u Ón groaznic de r„u.