Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 mai 2007
procedural · respins
Verginia Vedina∫
Aprobarea programului de lucru pentru s„pt„m‚na 7—12 mai a.c.
Discurs
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Dragi colegi,
De aceast„ dat„ vorbesc Ón numele meu personal ∫i exprim o opinie cu privire la solu˛ia legislativ„ care se propune ∫i care, din punctul meu de vedere, trebuie Ómp„rt„∫it„.
Vede˛i dumneavoastr„, ne afl„m Ón situa˛ia Ón care suspendarea, adic„ Óncetarea temporar„ a unui mandat, potrivit legilor actuale ale ale∫ilor locali, intervine numai dac„ au fost aresta˛i preventiv.
Apreciez Óns„ c„ Ón situa˛ia Ón care ace∫ti ale∫i locali au s„v‚r∫it anumite fapte antisociale, fapte care au f„cut obiectul cercet„rii organelor de urm„rire ∫i cercetare penal„ ∫i s-au concretizat printr-un rechizitoriu de trimitere Ón judecat„, Ón aceast„ situa˛ie s-ar impune suspendarea acestora din func˛ie. Nu cred c„ se impune s„ p„str„m Ón func˛ii ∫i Ón demnit„˛i publice Ón stat sau Ón cadrul autorit„˛ilor locale persoane asupra c„rora nu numai c„ planeaz„ suspiciunea, dar suspiciunea a c„p„tat elemente de concrete˛e, care au fost dovedite prin probatoriul administrat Ón faza de urm„rire ∫i cercetare penal„ ∫i, pentru aceste considerente, dac„ tot vrem s„ cur„˛im via˛a public„ ∫i dac„ tot vrem s„ lupt„m, cu adev„rat, pentru ca moralitatea s„ se instaleze Ón via˛a noastr„ public„, din punctul meu de vedere apreciez c„ ar trebui s„ sus˛inem o asemenea ini˛iativ„ legislativ„. Personal voi face acest lucru ∫i v„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.