Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 noiembrie 2006
procedural · respins
Mihai Constantin ™eitan
Aprobarea ordinii de zi ∫i a programului de lucru
Discurs
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Este vorba despre Ordonan˛a de urgen˛„ de modificare a Legii nr. 19/2000, care are 3 elemente principale de ac˛iune.
Primul este posibilitatea ca plata pensiilor s„ se poat„ face prin conturi sau carduri, prin orice banc„ din Rom‚nia, pentru a crea, a elimina o discriminare Óntre b„nci ∫i a da posibilitatea tuturor celor care doresc s„ poat„ s„ fac„ o astfel de opera˛iune, legea nepermi˛‚nd p‚n„ Ón momentul acestor ordonan˛e a∫a ceva, Ón baza unui comision minimal stabilit de lege, de 0,15% din suma care se transmite Ón cont.
A doua problem„ este obligativitatea s„ respect„m dou„ conven˛ii pe care Parlamentul le-a ratificat, ∫i anume Conven˛ia de asigur„ri sociale cu Germania ∫i cu Austria. Urmeaz„ Ónc„ conven˛ii cu Spania, Portugalia, care deja sunt semnate, ∫i urmeaz„, mai mult dec‚t at‚t, de la 1 ianuarie, aplicarea unui regulament obligatoriu al Uniunii Europene nr. 1.408, care oblig„ s„ faci plata
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 163/10.XI.2006 pensiilor Ón orice ˛ar„ se a∫az„ persoana rom‚n„. Ca atare, legea prevede ∫i posibilitatea de transfer a dreptului de pensie din ˛ara noastr„ Ón alt„ ˛ar„ Ón care se a∫az„ oamenii.
™i ultima chestiune este aceea c„, Óncep‚nd cu data acestei ordonan˛e, pre∫edintele Casei Na˛ionale de Pensii nu mai este ∫i secretar de stat Ón Ministerul Muncii, r„m‚ne numai pre∫edinte cu rang de secretar de stat.
V„ mul˛umesc.
Œmi ap„r cauza.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.