Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 iunie 2007
procedural · adoptat
Verginia Vedina∫
Aprobarea ordinii de zi ∫i a programului de lucru
Discurs
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Eu vreau s„ invoc urm„torul aspect pe care s„-l adaug la solicitarea de retrimitere, unul obiectiv ∫i temeinic: la comisia noastr„ care a fost sesizat„ pentru aviz eu am f„cut dou„ amendamente care au fost aprobate de comisie, iar avizul a plecat Ónso˛it de cele dou„ amendamente. Probabil, din sc„pare, m„ rog, din multitudinea de probleme cu care este Ónvestit„ aceast„ foarte important„ comisie, ∫i recunoa∫tem cu to˛ii meritele Comisiei juridice, de numiri, disciplin„, imunit„˛i ∫i valid„ri, s-a ignorat existen˛a acestor amendamente la avizul favorabil al comisiei noastre, astfel Ónc‚t ele nu mai figureaz„ ∫i s-au pierdut Ón totalitate.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 80/7.VI.2007 Eu consider, dat fiind faptul c„ Ón calitate de membru al Comisiei pentru administra˛ie public„, organizarea teritoriului ∫i protec˛ia mediului am f„cut amendamente care au fost admise de comisie, aveam dreptul ca aceste amendamente s„ fie luate Ón discu˛ie la comisia de raport ∫i s„ se hot„rasc„ ori Óntr-un sens, ori Ón cel„lalt.
Pentru aceasta, m„ al„tur cererii de trimitere a proiectului de lege la comisia de raport. V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.