Monitorul Oficial·Partea II·19 mai 2006
other · respins
Drago∫ Petre Dumitriu
Discurs
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Grupul parlamentar al P.R.M. sus˛ine acest proiect de lege, chiar dac„ el are ca ini˛iatori ∫i membri din arcul guvernamental. De prea multe ori suntem Óntreba˛i, Ón teritoriu ∫i de c„tre pres„, ce ∫tim despre o privatizare sau alta, despre un contract sau altul, iar noi nu putem s„ r„spundem, pentru c„ exist„ tot felul de cauze pe care nu le putem cunoa∫te. Or, este absolut ridicol. P‚n„ la urm„, este vorba de privatizarea unor averi ale statului, ale poporului. Cum este posibil ca tocmai noi, reprezentan˛ii poporului, s„ nu avem acces la aceste contracte prin care averea a fost v‚ndut„ ∫i Ómp„r˛it„?
Deci repet: noi sus˛inem acest proiect de lege, cu tot ceea ce cuprinde el, ceea ce au vizat ini˛iatorii. V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.