Monitorul Oficial·Partea II·5 mai 2004
other · retras
Emil Boc
Discurs
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Grupul parlamentar al P.D. ∫i, evident c„, av‚nd Ón vedere protocolul parlamentar pe care Ól avem, Ómpreun„ cu colegii no∫tri liberali am votat acest proiect de lege, dar solicit„m public Guvernului Rom‚niei s„-∫i cear„ scuze tuturor cet„˛enilor Rom‚niei care, Ón intervalul august 2003 ∫i p‚n„ la intrarea Ón vigoare a prezentei legi, au fost ∫i sunt obliga˛i s„ parcurg„ sute de kilometri la Bucure∫ti pentru a judeca un recurs pentru o pensie de Óntre˛inere sau pentru o alt„ chestiune m„runt„, datorit„ incapacit„˛ii Guvernului Rom‚niei de a prezenta un program coerent de reform„ a sistemului judiciar. S-a f„cut Ón prip„, prin Ordonan˛a nr. 58/2003, care a intrat Ón vigoare Ón 28 august 2003, ordonan˛„ prin care toate recursurile au fost transferate de la tribunale ∫i cur˛i de apel la Curtea Suprem„ de Justi˛ie, Ón acea vreme, la Œnalta Curte de Casa˛ie ∫i Justi˛ie, acum. Ca o consecin˛„ a acestui demers absolut ira˛ional, Ón acest moment, Curtea Suprem„ de Justi˛ie este blocat„, termenele de judecat„ sunt pentru 2006, iar cet„˛enii vor ajunge s„-∫i poate vedea o sentin˛„ definitiv„ la sf‚r∫itul anului 2006.
Cum mai putem privi, Ón acest context, textul constitu˛ional pe care noi l-am adoptat la revizuirea Constitu˛iei, potrivit c„ruia îP„r˛ile au dreptul la un proces echitabil ∫i la judecarea cauzelor Óntr-un termen rezonabil“. Dac„ pentru Ministerul Justi˛iei ∫i pentru Guvern îtermen rezonabil“ Ónseamn„ 2006, aceasta nu Ónseamn„ justi˛ie ∫i rezonabilitate, Ón orice doctrin„ juridic„.
Prin acest proiect de lege am Óncercat, acum, s„ corect„m gre∫elile f„cute de Guvern, am redus oarecum competen˛ele Cur˛ii Supreme de Justi˛ie, l„s‚nd la nivelul cur˛ilor de apel ∫i al tribunalelor o parte dintre cauzele care, p‚n„ acum, trebuia s„ mearg„ la Œnalta Curte de Casa˛ie ∫i Justi˛ie, sper‚nd c„, pe aceast„ cale, vom reu∫i s„ debloc„m func˛ionarea institu˛iei supreme Ón materia puterii judec„tore∫ti.
Iat„ de ce, Ónc„ o dat„, insist„m, Ón numele celor dou„ forma˛iuni politice, ca Guvernul s„-∫i cear„ public scuze tuturor cet„˛enilor care au fost afecta˛i de acest aberant act normativ.
V„ mul˛umesc.
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonan˛ei de urgen˛„ a Guvernului nr. 43/2004 privind modificarea ∫i completarea Ordonan˛ei Guvernului nr. 102/2000 privind statutul ∫i regimul refugia˛ilor Ón Rom‚nia.
Cine este pentru? V„ rog s„ vota˛i! 210 voturi pentru. Œmpotriv„? Nu avem voturi Ómpotriv„. Ab˛ineri? Nu avem ab˛ineri.
Proiect votat.
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonan˛ei Guvernului nr. 11/2004 privind producerea, comercializarea
- ∫i utilizarea materialelor forestiere de reproducere. Caracter organic.
- Cine este pentru? V„ rog s„ vota˛i! 195 de voturi
- pentru.
- Œmpotriv„? Nu avem voturi Ómpotriv„.
- Ab˛ineri? 7 ab˛ineri. Proiect votat.