Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 mai 2005
other
Alexandru Pere∫
Discurs
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Interpelarea mea este adresat„ domnului ministru al muncii, solidarit„˛ii sociale ∫i familiei, Gheorghe Barbu.
Obiectul ∫i motivarea interpel„rii: modificarea ∫i completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii ∫i alte drepturi de asigur„ri sociale.
Domnule ministru, doamna Edit S„rac, cu domiciliul Ón Alba-Iulia, str. Vulturilor nr. 7, bl. 15, ap. 30, jude˛ul Alba, a adresat, Ón luna iulie a anului 2004, Parlamentului
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 60/10.V.2005 Rom‚niei, Camerei Deputa˛ilor, o peti˛ie, care a fost Ónregistrat„ sub nr. 60/31036/1346/2004, Ón vederea ob˛inerii unei indemniza˛ii pentru cre∫terea copilului p‚n„ la Ómplinirea v‚rstei de 2 ani ∫i, Ón cazul copilului cu handicap, p‚n„ la Ómplinirea v‚rstei de 3 ani, Ón cuantum m„rit, Óntruc‚t a dat na∫tere, Ón urma aceleia∫i sarcini, a doi copii.
Aceast„ peti˛ie a fost trimis„ spre solu˛ionare Ministerului Muncii, Solidarit„˛ii Sociale ∫i Familiei, institu˛ie care a redirec˛ionat peti˛ia c„tre Casa Na˛ional„ de Pensii ∫i Alte Drepturi de Asigur„ri Sociale. Institu˛ia men˛ionat„ a comunicat petentei, prin adresa 4039/9.IX.2004 c„ îŒn cazul gemenilor, nu exist„ cadru legal pentru acordarea indemniza˛iei pentru cre∫terea copilului p‚n„ la Ómplinirea v‚rstei de 2 ani pentru ambii copii, deoarece riscul asigurat, ∫i anume pierderea veniturilor profesionale ca urmare a maternit„˛ii, este acoperit prin acordarea concediului ∫i indemniza˛iei pentru cre∫terea p‚n„ la 2 ani a unuia dintre copii.“
Consider„m c„ prevederile legale aflate Ón vigoare nu ˛in seama de dificult„˛ile sociale sau economice ce pot ap„rea ca urmare a na∫terii, cre∫terii ∫i Óngrijirii copiilor proveni˛i din aceea∫i sarcin„ ∫i, pe cale de consecin˛„, Ónveder„m c„ se impune crearea unui cadru legal care s„ asigure un sprijin suplimentar asigura˛ilor care se afl„ Ón situa˛iile invocate.
Av‚nd Ón vedere cele prezentate, v„ rug„m s„ ne comunica˛i dac„ exist„ posibilitatea de modificare ∫i completare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii ∫i alte drepturi de asigur„ri sociale, cu modific„rile ∫i complet„rile ulterioare, astfel Ónc‚t s„ se asigure un cadru legal special pentru acordarea dreptului la concediu ∫i indemniza˛ie pentru cre∫terea copilului p‚n„ la Ómplinirea v‚rstei de 2 ani, respectiv 3 ani, Ón cazul copilului cu handicap, Ón mod diferen˛iat, Ón func˛ie de num„rul de copii n„scu˛i Ón urma acelea∫i sarcini.
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.