Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 decembrie 2005
other · respins
Aurel Gabriel Simionescu
Continuarea dezbaterii ∫i adoptarea proiectului Legii privind procedura insolven˛ei
Discurs
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Legea nr. 15/2003 prevede acordarea unui lot Ón folosin˛„ tinerilor care doresc s„-∫i construiasc„ o locuin˛„.
Ini˛iativa pe care am propus-o vine Ón Ónt‚mpinarea unor dorin˛e ale tinerilor, astfel Ónc‚t, dup„ ce ∫i-au Óndeplinit aceast„ obliga˛ie de a-∫i construi locuin˛a, s„ poat„ s„ cumpere terenul pe care se afl„ locuin˛a.
Œn felul aceasta ∫i municipalitatea respectiv„ Ó∫i poate Óncasa taxe, impozite, ∫i t‚n„rul respectiv poate fi beneficiar Óntru totul al dreptului pe care Ól are asupra terenului ∫i asupra casei pe care ∫i-a construit-o.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 210/28.XII.2005
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.